Mesajul neașteptat transmis de Ambasada SUA câștigătorului „Insula de 1 milion”

4 iulie 2024   News

Szilard Deak a dat dovadă de anduranță și fair play în cel mai dur reality show de la Kanal D și a reușit să-i impresioneze și pe colegii săi americani.

„Insula de 1 milion”, cel mai mare experiment social din istoria televiziunii, și-a desemnat sâmbătă seară câștigătorii. Szilard și Variu sunt cei doi luptători care au reușit să acumuleze cele mai multe brățări și să ajungă în etapa finală a competiției. Fiecare dintre cei doi competitori a reușit să plece de pe insulă cu câte 260.000 de lei.

Ceea ce nu știam, însă, este că Szilard Deak este angajat al Ambasadei Statelor Unite la București și că, prin participarea sa la acest reality show, a reușit să-i impresioneze și pe colegii săi americani.

„Eu am avut o perioadă destul de grea, destul de complicată în ultimii ani. Am avut și o problemă medicală destul de gravă… Show-ul acesta mi-a venit ca o mănușă. Mi-am dorit extraordinar de mult să ajung aici, m-am bucurat foarte mult să ajung aici… Eu toată viața mea am lucrat mai mult pentru alții și am rămas cumva pe dinafară. Stau singur, stau în condiții grele și încerc să pun în picioare o afacere care a pornit ca un hobby, dar prin asta văd o satisfacție foarte mare”, a declarat Szilard în finala show-ului „Insula de 1 milion”.

Cu două zile înainte de cea mai așteptată sărbătoare americană, cea de pe 4 iulie, Ziua Independenței Statelor Unite, Ambasada SUA a transmis un mesaj public de felicitare pentru angajatul său: „Suntem mândri de colegul nostru, Szilard Deak, pentru câștigarea competiției „Insula de 1 Milion". Szilard este unul dintre cei doi câștigători ai show-ului și a demonstrat o determinare remarcabilă și o strategie impecabilă. În timpul competiției, Szilard și-a arătat valorile esențiale: perseverența, integritatea și capacitatea de a lua decizii bine gândite. Felicitări, Szilard, pentru această realizare extraordinară! Ne bucurăm să te avem în echipa Ambasadei SUA și suntem inspirați de exemplul tău”, se arată în mesajul postat chiar pe contul oficial de socializare al Ambasadei SUA.

FOTO: Kanal D, Ambasada SUA

Mai multe