Mesajul subliminal al Primei Doamne Jill Biden: steagul Ucrainei prezent în ținuta sa
Prima Doamnă a Americii a folosit și această ocazie pentru a-și arăta susținerea față de cauza Ucrainei, uzând de codul de culoare folosit în ținuta sa și a nepoatei sale la ceremonia de la Westminster Abbey.
Toată lumea a fost surprinsă când Joe Biden a declinat invitația Regelui Charles de-a participa la încoronarea de azi. Însă, având argumentul vârstei înaintate și a faptului că președintele Statelor Unite va efectua, chiar în această lună, un alt zbor peste Ocean, pentru o vizită oficială în Irlanda, aparatul prezidențial a pregătit în detaliu vizita soției sale, Jill Biden, astfel încât să suplinească acest neajuns al absenței sale.
Așa se face că Prima Doamnă a Americii a ajuns la Londra însoțită de câțiva reprezentanți de la Casa Albă, dar și de un membru al familiei sale, anume nepoata sa, Finnegan.
Dacă la recepția de stat oferită aseară de Regele Charles al III-lea, Jill Biden a purtat o rochie înflorată (ca notă predilectă a garderobei sale), astăzi, la ceremonia religioasă de încoronare de la Westminster Abbey, soția președintelui american a optat pentru un compleu albastru, cu decolteul parte peste parte și cu mănuși asortate și o fundă albastră prinsă în păr. Ținuta a fost accesorizată cu pantofi escarpin din piele întoarsă de culoare crem, în ton cu geanta.
Interesantă a fost și ținuta aleasă de nepoata sa, Finnegan, o rochie cu capă de culoarea galben pai, integrată într-un outfit total uni, incluzând și acea geantă minusculă, accesoriul înflorat de păr și pantofii cu toc, tot din piele întoarsă.
Prin asociere, cele două ținute recompun culorile galben și albastru de pe steagul Ucrainei, un mesaj subliminal stilistic pe care americanii îl transmit ca o altă formă de sprijinire a eforturilor militare ale armatei ucrainene de-a se opune ivaziei rusești.
De altfel, Jill Biden și Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, au avut parte de-o revedere călduroasă la Londra, unde s-au fotografiat alături de Prințesa Catherine.
FOTO: Profimedia