Mesajul Valentinei Pelinel, după scandalul iscat de sarcina ei

7 ianuarie 2016   News

Fostul model se află în vacanţă, departe de tumultul din presă creat de vestea că urmează să devină mămică.

Reacţia Valentinei Pelinel la scandalul iscat de sarcina ei.

În mod normal, o asemenea veste este primită cu bucurie şi cu multe gânduri de bine, dar în cazul ei, anunţul a stârnit un adevărat taifun, culminând cu ieşirea în public a actualei doamne Borcea.

Gânduri bune, de la munte.

În mijlocul unui scandal care a luat o amploare mult mai mare decât ar fi crezut vreodată, Valentina Pelinel a ţinut să le transmită celor care sunt de partea ei un mesaj, via Facebook.

„Vă salut şi vă mulţumesc celor care mă încurajaţi să trec peste perioada asta. Nu e uşor să fii acuzată pe nedrept de oameni care nu îţi cunosc viaţa, mai ales când eşti însărcinată. Important este că am această minune cu mine, iar cei care acuză se vor lămuri că nu e totul atât de negru şi ei sigur nu se califică să ridice piatra către mine. E cineva perfect? Sigur nu, deci nici eu. Dar măcar nu acuz, nu judec, nu vorbesc urât de nimeni în public şi nu fac parte dintre cei care profită acum de situaţie ca să facă un leu în plus, fără pic de umanitate. Eu încerc să mă relaxez alături de prietena mea care m-a invitat la munte, în Franţa, precum aveam încă de anul trecut planificat“, a scris Valentina Pelinel pe contul ei de socializare.

Valentina Pelinel se află în vacanţă în Franţa, la prietena sa.

Foto: pagina personală

Mai multe