Mezina Ritei Mureşan şi-a serbat majoratul FOTO

20 septembrie 2017   News

Gloria Mureşan a avut parte de-o petrecere de zile mari cu ocazia împlinirii celor 18 ani. Iată cum a fost la cheful pregătit de celebrii ei părinţi.

Rita şi Nelu Mureşan au fost deosebit de emoţionaţi la petrecerea de majorat a fiicei lor celei mici, Gloria, organizată la Clubul Diplomatic din Bucureşti. Totul a fost pregătit cu mare grijă, iar surprizele s-au ţinut lanţ pentru frumoasa adolescentă, care e deja cunoscută în lumea modellingului autohton.

Petrecerea a fost animată de prezenţa lui Horia Brenciu şi a bandului său, pe muzica cărora invitaţii au dansat toată seara.

Sărbătorita a purtat o rochie neagră, cu aşa-zise mănuşi din dantelă, creaţie a Adelinei Boie.

Iar după tortul aniversar, cu valize din marţipan şi panouri din zahăr arătând direcţiile către Paris şi Londra,  înţelegem că şi Gloria va pleca curând de acasă, aşa cum a făcut-o şi sora ei mai mare, Rebeca, studentă acum la o universitate din Statele Unite.

Foto: Ştefan Ovidiu

Mai multe