Michael Douglas, apariție rară și emoționantă. Mesajul tulburător al actorului de 79 de ani

8 noiembrie 2023   News

Michael Douglas a fost prezent la cea de-a 22-a gală a premiilor Monte Cristo din Capitale, pe 6 noiembrie 2023 în New York City.

Seara a onorat-o pe dramaturga Lynn Nottage, de două ori câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru dramă, singura femeie cu această realizare, și a prezentat fragmente ale unora dintre cele mai apreciate lucrări ale sale pentru a-și celebra moștenirea.

Michael Douglas, îndrăgitul star în vârstă de 79 de ani, este unul dintre membrii consiliului de administrație al celebrului teatru Eugene O'Neill, care are sediul în Connecticut, cunoscut pentru susținerea și descoperirea unor dramaturgi celebri, cum ar fi Lin-Manuel Miranda.

Anul acesta, simpaticul Michael Douglas a fost prezent fără ravisanta sa soție, Catherine Zeta-Jones, dar a fost onorat pentru donația sa uimitoare de anul trecut, în valoare de 1 milion de dolari!

În timpul galei, directorul executiv Tiffani Gavin a amintit donația generoasă a lui Michael Douglas, dar și angajamentul lor de a câștiga sume asemănătoare, sărbătorind faptul că au reușit să câștige peste 750.000 de dolari în doar 18 luni.

Actorul care a scris istorie cu rolul său din ”Instinct primar” a fost foarte ferchezuit la eveniment, cu costum gri, cămașă neagră și cravată tot gri.

Michael Douglas este foarte legat sentimental de acest teatru. Iar asta întrucât instituția i-a fost alinare în tinerețe, după ce mama sa a divorțat de Kirk Douglas, tatăl său, și s-a căsătorit cu Bill Darrid, cel care i-a devenit tată vitreg și care l-a introdus aici, la  Eugene O'Neill. Acum, din prea plinul său, a devenit binefăcătorul din umbră al instituției.

Actorul a rememorat firul evenimentelor: „Îmi căutam un loc de muncă de vară și am luat legătura cu iubitul meu tată vitreg, William Darrid, care a fost unul dintre membrii inițiali ai consiliului lui O’Neill, care mi-a spus despre acest tip George White”, și-a amintit el la ceremonie.

Așa a ajuns să facă parte din comunitatea care i-a schimbat viața. Alături de soția sa, Michael a susținut teatrul.

Foto: Getty

Mai multe