Michael Schumacher – Need For Speed
Cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 şi-a anunţat retragerea din Marele Circ, la finalul acestui sezon. El va participa la ultimele curse din 2012 cu echipa Mercedes, pentru a reuşi un ultim pariu, acela de-a câştiga încă un trofeu F1.
Cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 şi-a anunţat retragerea din Marele Circ, la finalul acestui sezon. El va participa la ultimele curse din 2012 cu echipa Mercedes, pentru a reuşi un ultim pariu, acela de-a câştiga pentru ultima oară un trofeu F1.
Început de octombrie în Suzuka, Japonia. Program de antrenamente pentru piloţii de Formula 1, înscrişi în cursa pentru Marele Premiu al Japoniei. Michael Schumacher dă semne de nervozitate, iar pe faţa lui poţi citi nemulţumirea. Aşa cum a anunţat cu o zi înainte, staff-ul Mercedes a convocat în padocul de la Suzuka o conferinţă de presă, Schumacher urmând să adreseze jurnaliştilor un anunţ important.
Avându-i alături pe Ross Brawn, directorul tehnic al echipei Mercedes, cel care l-a convins să renunţe la retragere în 2010, precum şi pe Norbert Haug, directorul de competiţii de la Mercedes, legendarul pilot nu întârzie mai mult decât trebuie momentul.
„Am decis să mă retrag din Formula 1 la finalul sezonului, deşi sunt încă în stare să concurez cu cei mai buni piloţi din lume. Sunt mândru de acest lucru şi de aceea nu voi regreta niciodată că am revenit în Formula 1. Pot fi bucuros de performanţele mele şi de faptul că mi-am îmbunătăţit continuu evoluţiile în aceşti trei ani. Dar, la un moment, este timpul să spui «la revedere». În ultimele săptămâni şi luni nu am fost sigur că mai am motivaţia şi energia necesare să merg înainte. Şi nu îmi este caracteristic să fac ceva de care nu sunt convins în proporţie de 100%. Prin decizia luată astăzi, mă simt eliberat de aceste îndoieli. În cele din urmă, ambiţia mea nu este numai de-a pilota, ci şi de-a lupta pentru victorii, iar plăcerea de-a conduce este alimentată de competitivitate“, a spus el în faţa unui grup de jurnalişti care, deşi anticipau această mişcare a sa, păreau nedumeriţi de graba cu care acesta a luat poziţie faţă de recenta achiziţie a Mercedes.
E vorba despre recrutarea lui Lewis Hamilton, actualul pilot al echipei McLaren, pentru suma de 77.5 milioane de euro, potrivit „The Telegraph“, ceea ce a precipitat lucrurile şi a pus capăt suspansului legat de viitorul lui Schumacher, despre care se zvonea că ar putea evolua, în viitorul sezon, într-o echipă mai slab cotată, precum Sauber.
„Mă gândesc la acest lucru de câteva luni, iar Mercedes a avut oportunitatea de a-l lua pe Lewis Hamilton, iar acest lucru mi-a uşurat decizia“, a declarat germanul, care a revenit în Formula 1 în 2010, după o pauză de trei ani, semnând un contract pe trei sezoane cu Mercedes. „A venit din nou timpul libertăţii, nu ştiu absolut deloc ce voi face în perioada următoare“, a completat el cu o seninătate forţată, lăsându-le fanilor un sentiment de déjà-vu, cu trimitere la Marele Premiu al Italiei din 2006, la finalul căruia Schumacher îşi anunţa retragerea din cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor.
Discursul neconvingător, pregătit anterior şi citit de pe hârtie, nesiguranţa din glas şi un uşor tremur al mâinii ne-a lăsat să înţelegem că abdicarea lui Schumi nu e una fără regrete.
Tensiunea de la standuri, nebunia secundelor câştigate sau pierdute în fiecare tur, încrâncenarea de pe pistă, dar şi urletele mulţimii, bliţurile şi valurile de şampanie, toate îi vor lipsi. Doar era un obişnuit al podiumului, reuşind să aducă mulţimea în extaz de 91 de ori, mai mult decât oricare alt pilot F1!
Acum, însă, va trebui să se reobişnuiască cu timpul petrecut la liniştita sa reşedinţă din Elveţia, departe de zgomotul asurzitor al motoarelor turate. Acolo îl aşteaptă soţia, Corinne, şi cei doi copii ai lor, Gina Maria (15) şi Mick (13), în spaţiul vast al moşiei de pe malul lacului Geneva, cumpărată special pentru imensul teren care le oferă intimitate şi libertate absolută, dar mai ales suficient loc pentru călărie.
Căci, atunci când nu stăpâneşte zecile de cai putere ai bolizilor Mercedes sau Ferrari ori ai motocicletei sale Honda Fireblade, cu care a concurat în circuitele din Panonia şi Cartagena, ca motociclist amator, lui Schumi îi place să-şi ia la plimbare caii din propria herghelie, punându-i în şa şi pe micuţii săi. Iar nevoia de adrenalină îl face să fie toată iarna prezent şi pe pârtiile de schi, iar pe timpul verii, pe crestele Alpilor, unde face escaladări (parte şi a antrenamentului pentru F1), sau pe vreun teren de fotbal, unde driblează ca atacant în meciurile cu echipa elveţiană locală FC Echichens.
De mic a fost învăţat să fie activ şi în bună formă, încă de pe vremea când tatăl său l-a dat la karting şi la judo. Doar că, din cauza unei situaţii materiale modeste – mama lui lucra într-o cantină, iar tatăl său în construcţii – a fost nevoit să aleagă un singur sport. Şi, cum tatăl său avea în grijă întreţinerea circuitului de karting din Kerpen, alegerea a fost una firească.
Ulterior, a demonstrat că are un talent înnăscut pentru pilotajul de Formula 1, trecând mai întâi prin „şcoala“ circuitelor de Formula Koening, Formula Ford, Formula 3 şi Sport Prototip.
Marea lui şansă s-a numit Willi Weber, actualul său manager, care i-a intuit potenţialul şi care l-a acceptat în echipa sa de Formula 3. Ulterior, el i-a înlesnit intrarea în F1 în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, chiar dacă nu a încheiat cursa pentru echipa Jordan Ford, din pricina unor probleme tehnice.
Marele Premiu al Italiei, din acelaşi an, a fost cea de-a doua cursă la care Michael a luat startul, când îl avea drept era coleg de echipă pe campionul Nelson Piquet.
Memorabil este şi sezonul 1994, în care Schumacher a câştigat Marele Premiu al Braziliei şi Marele Premiu al Pacificului, luând un avantaj consistent în faţa celui mai titrat pilot de automobilism de la acea vreme, Ayrton Senna, considerat rivalul său la titlul suprem. Din păcate, bătalia dintre cei doi avea să se încheie prematur, la Imola, unde brazilianul a suferit un accident fatal.
Atunci a fost un moment de declic pentru Schumi, care s-a gândit să-şi scrie testamentul. „Mi l-am făcut pe 1 mai 1994, chiar în ziua în care a murit Ayrton Senna“, a dezvăluit el pentru cotidianul german „Die Welt“, conştientizând riscul pe care şi-l asumă la fiecare intrare pe circuit.
Dar asta nu l-a descurajat să meargă mai departe şi să scrie istorie în raliurile F1, impunându-se în faţa unor rivali redutabili precum Jacques Villeneuve, David Coulthard, Mika Häkkinen, Juan Pablo Montoya, Rubens Barrichello, Fernando Alonso ori Kimi Räkkönen.
Nici tinerii ca Sebastian Vettel şi Lewis Hamilton, cel care îl va înlocui acum în echipa Mercedes, nu l-au prins cu garda jos, dar simte şi el că a venit timpul să se retragă definitiv la boxe.
În ochii lui, viitorul însă arată bine. Căci juniorul său, Mick, pe care l-a înscris de mic la karting, tocmai a prins microbul automobilismului – înscris în genetica familiei Schumacher, de la Michael şi până la fraţii săi, Ralf Schumacher şi Sebastian Stahl.
Mick a debutat deja, în urmă cu trei ani, în campionatul Spaniei, pilotând un monopost inscripţionat cu numele lui Fernando Alonso. Acum, la 13 ani şi jumătate, el se antrenează sub atenta coordonare a tatălui său şi promite să fie o adevărată furie turbo pe circuitele de F1, semn că Schumi s-a retras doar la boxe, nu şi în afara lumii sporturilor cu motor.