Mick Jagger, distrugător de cupluri fără voie
Deşi starul formaţiei Rolling Stones n-a avut deloc intenţia de-a despărţi un cuplu, se pare că a nimerit fix între modelul israelian Bar Refaeli şi iubitul ei mai puţin celebru, Adi Ezra, fără să vrea, chiar la ziua de naştere a blondei!
Deşi starul formaţiei Rolling Stones n-a avut deloc intenţia de-a despărţi un cuplu, se pare că a nimerit fix între modelul israelian Bar Refaeli şi iubitul ei mai puţin celebru, Adi Ezra, fără să vrea, chiar la ziua de naştere a blondei!
Supermodelul îşi serba aniversarea de 29 de ani la un concert în Yarkon Park din Tel Aviv, săptămâna trecută, fericită nevoie-mare că, la petrecerea de după, de la restaurantul Mr & Mrs Lee, are ocazia să danseze lângă Jagger. Din păcate, iubitul ei, om de afaceri de profesie, ar fi smucit-o pur şi simplu de pe ringul de dans, la petrecerea de după concert, când pare-se că Bar s-ar fi apropiat prea mult de cuceritorul artist – deşi acesta e mai mare decât ea cu 41 de ani...
Stânga - fostul iubit al lui Bar, un prieten, şi Bar Refaeli, dreapta
Deşi modelul Sports Illustrated – şi una din fostele iubite ale lui Leonardo DiCaprio – afirmase în martie că formează un cuplu serios cu Ezra, publicaţiile străine susţin că cei doi s-au despărţit după umilitoarea situaţie la care Mick Jagger ar fi fost ispita ei pe ringul de dans şi la care blonda ar fi fost smucită penibil de iubitul ei gelos, la propria ei zi de naştere. De la petrecere, fiecare a plecat separat, nemaivorbindu-şi de atunci.
Întrebaţi de presă despre despărţire, mama blondei, Zipi Refaeli, a refuzat să comenteze, iar Ezra a spus că nu vorbeşte despre viaţa sa personală.