Mickey Rourke şi-a rănit faţa transformată de operaţii estetice. Actorul a apărut cu o rană urâtă pe frunte
Mickey Rourke şochează din nou.
Actorul, care a apărut cu o rană urâtă la cap, a dezvăluit într-o postare pe o reţea de socializare că a căzut recent şi s-a lovit. În dreptul fotografiei, starul a scris „Se pare că zilele mele de skateboard s-au terminat”. Fanii au comentat rapid şi l-au sfătuit pe actor să renunţe la acest sport la vârsta lui. „Micky şi cu mine mergem amândoi pe 70, ceea ce înseamnă că anumite lucruri,precum skateboardul, nu sunt o idee bună”, a argumentat un fan.
Nu este clar dacă Rourke făcea skateboard pentru un rol sau pentru distracţie atunci când s-a rănit. Potrivit IMDB, el este distribuit în trei thrillere care se filmează în prezent: „Jade”, „Replica” şi „Murder at Hollow Creek”.
Cu toate acestea, starul este cunoscut pentru că se angajează în activităţi care sfidează vârsta.
În 2014, când avea 62 de ani, Rourke a eliminat în ring un bărbat care avea jumătate din vârsta lui. Din 1964 până în 1973, Rourke a bătut recordul la boxul pentru amatori cu 27 de victorii, 12 eliminări consecutive şi trei înfrângeri.
Rourke a mărturisit că a făcut mai multe RMN-uri din cauza numeroaselor comoţii cerebrale suferite „de-a lungul anilor”.
În tinereţe, Rourke a fost asemănat cu Marlon Brando, dar intervenţiile chirurgicale la care a apelat i-au făcut mai mult rău decât bine şi i-au schimbat radical chipul. „Mi-am rupt nasul de două ori şi am suferit cinci operaţii. Din păcate, nu mi-am aranjat faţa la persoana care trebuia” , mărturisea el.
Rourke a spus recent că regizorii mai tineri sunt motivul pentru care cariera sa de actor a reînviat, după ce timp de 15 ani a fost „inclus pe lista neagră de la Hollywood”.
„Tinerii sunt cool. Nu le pasă de ceea ce aud. Mă judecă după talentul meu, nu după vechea mea reputaţie”, a explicat starul filmelor de acţiune din anii '80 pentru Fox News.
„Am o relaţie de dragoste şi ură cu actoria. Îmi place ceea ce fac în acest moment , pentru că pot oferi tot ce am învăţat. Am trecut prin porcăriile prin care am trecut, aşa că pot să folosesc asta. Aş putea sta în faţa oricărui actor, dar ştiu că nu a văzut, făcut sau trecut prin ceea ce am trecut eu.
„Am intrat în război cu toată lumea din industria cinematografică. Dar există o vorbă în box: „Te trezeşti când poţi”. Şi asta am făcut.