Mihaela Rădulescu, imagini sfâșietoare după moartea năprasnică a lui Felix. Cum reușește să facă față durerii: ”Noi am trăit în fiecare zi”

13 august 2025   News

De ce e un exemplu de tărie. Cu siguranță, orice om îndurerat poate înțelege ce furtună emoțională există în sufletul unei persoane care pierde fulgerător pe cineva drag. Nimeni, niciodată, nu poate fi pregătit pentru o asemenea dramă.

Însă puternică, așa cum o știm cu toții, Mihaela găsește resurse pentru a face față. Energia iubirii adevărate nu piere niciodată, ea doar se mută în alte planuri, pe care noi, ca oameni, nici nu le putem vedea, nici înțelege.

Felix Baumgartner era dependent de adrenalină, iar senzațiile tari au cucerit-o și pe Mihaela Rădulescu, care a trăit atât de intens lângă bărbatul vieții sale.

De remarcat că vedeta deși îndurerată, nu e furioasă pe viață și ne dă un exemplu fabulos de coping cu durerea. Când sufletul îți plânge, este mult mai benefic să înțelegi că este ceea ce este, că totul se întâmplă într-un timp divin, inexplicabil pentru noi, muritorii.

Mihaela Rădulescu alege să ia tot ce a fost bun, mirific, din relația cu Felix Baumgartner. Și așa cum a anunțat chiar după înmormântarea partenerului său, va vorbi oamenilor despre el.

Tocmai de aceea, a început să distribuie filmulețe adorabile din perioada în care au trăit viața la maxim, așa cum le-a plăcut cel mai mult: excursii, aventuri, viața în pustietate. Diva a postat videoclipuri din arhiva personală a lui Felix, unde o vedem distrându-se copios lângă sportivul austriac.

O vedem pe Mihaela însoțindu-l când a zburat cu balonul, când s-a aruncat cu parașuta, când îi curăța cizmele cu furtunul, precizând că era ”muncă de echipă” sau când îi pregătea cafeaua la butelie, în natură. 

Se spune că fericirea unei femei se măsoară după cât de larg zâmbește în cadrul unei relații. Este atât de vizibil, după zâmbetul Mihaelei, cât de fericită a făcut-o Felix. Și cât de minunat își tratează inima rănită în urma pierderii derulând amintirile vieții perfecte pe care a trăit-o la intensitate maximă alături de sportiv. Unele relații concentrează atât de multă acțiune, încât poate de aceea se termină mai repede. Cine poate găsi o explicație pentru un destin care se frânge brusc? Nimeni, niciodată. Și probabil că doar forța personală și încrederea în Dumnezeu ne pot ajuta să depășim astfel de momente năucitoare, sfâșietoare, inexplicabile.

Imediat după înmormântare, fosta prezentatoare i-a făcut această promisiune lui Felix, cel care i-a fost aproape timp de 11 ani.

„Voi lupta pentru tine, iubirea mea. Așa cum am făcut întotdeauna. Așa cum ai făcut tu întotdeauna pentru mine. Și voi fi acolo pentru fiecare dintre prietenii mei minunați și prietenii tăi minunați care au fost acolo pentru mine, din respect și dragoste pentru TINE și pentru povestea noastră de dragoste reală, puternică și unică. Continuarea urmează...”, a mai adăugat Mihaela Rădulescu.

Foto: Instagram

Mai multe