Mihaela Tatu are un nou proiect. Ce face acum fosta prezentatoare TV

9 februarie 2021   News

Cu o poveste de viaţă demnă de titlul emisiunii pe care a moderat-o ani de zile, De 3X femeie, Mihaela Tatu nu ezită să se reinventeze. Din uzină a trecut la contabilitate, apoi la radio, după la tv, s-a apucat de Facultatea de Psihologie după 40 de ani, a mers pe Camino şi a făcut escaladă. 

Este omul care nu lasă viaţa să vină peste el, ci se duce el să-i arate ce are nevoie de la ea. Acum 30 de ani, când a decis să lase locul călduţ din fabrică pentru nesiguranţa lucrului într-un radio privat, s-a dus ca să citească poveşti pentru copii. A ajuns în schimb moderator la matinal, aşa că poveştile au rămas pentru altă dată. 30 de ani  mai târziu, a venit şi vremea lor. Este vocea – sau cum îi spun colaboratorii, e omul cu 1000 de voci şi iubire – celui mai nou proiect dedicat copiilor preşcolari, dar nu numai.

‘Îmi trec prin faţa ochilor tot felul de propuneri de proiecte. Eu sunt o persoană care judecă mai întâi cu inima şi asta are şi avantaje, dar şi dezavantaje. Iar când a apărut un proiect cu poveşti pentru copii, inima mea pe loc a zis, da. Aşa am ajuns eu în aventura Nani Nani, iar dacă o să ascultaţi cu atenţie poveştile interpretate de mine, o să auziţi pe fundalul lor o inimă care bate tare-tare. Da, da, e inima mea!”, spune Mihaela Tatu.

Proiectul Nani Nani este iniţiat tot de un braşovean, ca Mihaela, care crede că poveştile nu se termină niciodată, pentru că ele sunt cele care ne inspiră şi ne păstrează sufletul de copil şi la maturitate.

Mai multe