Mihai Mărgineanu: "Atunci când un om ca Dan Bitman are ceva de spus, orice deştept din România ar trebui să asculte, că poate învaţă ceva"

28 octombrie 2020   News

Mihai Mărgineanu nu s-a abţinut şi a reacţionat în urma valului de reacţii stârnit de părerile lui Dan Bittman despre coronavirus. 

Mihai Mărgineanu sare în apărarea lui Dan Bittman care spunea că nu îşi mai doreşte să trăiască în pandemie, cu atâtea restricţii. El a pus la îndoială statisticile autorităţilor în legătură cu Covid-19. Actorul a afirmat pe reţelele de socializare că solistul Holograf este un om deştept, care a demonstrat tot ce avea de demonstrat. Îi numeşte "oi" şi "proşti" pe cei care l-au criticat pe artist.

"Oameni putini, restul populaţie, spunea un regretat actor cândva pe la mijlocul anilor '90. Adică, să înţeleagă şi conformiştii anului 2020, sunt mult mai multe oi decât lupi. Şi ca să înţeleagă şi conformiştii mai tari de cap ai anului 2020, adică sunt foarte mulţi prosti şi prea putini deştepţi în această lume normală. Totdeauna, deştepţii au trăit altfel decât turma, au fost liberi şi s-au exprimat liber atunci când au avut de spus ceva. Oile, în schimb, au inventat politically corect. 

Dan Bittman este un om liber şi, vreţi nu vreţi, unul dintre marii artişti în viaţă ai poporului român, popor din care fac parte multe oi senile. Este un om deştept, educat, a demonstrat tot ce era de demonstrat pe lumea asta. A fost rând pe rând student, absolvent, rocker şi ne-rocker, prezentator de succes, om poltic şi om de afaceri, tată a trei băieţi mari şi frumoşi şi visul erotic al tuturor iubitelor noastre.   Atunci când un om ca Dan Bitman are ceva de spus, orice deştept din România sau de aiurea, ar trebui să asculte, că poate învaţă ceva. În general, oile nu ascultă. Ele doar înjură şi se enervează în faţa televizorului!", a scris Mihai Mărgineanu pe Facebook. 

Mai multe