Mihai Petre, vacanţă de vis în Grecia
Mihai Petre nu pierde nicio ocazie de a dansa. Aflat în vacanţă în Grecia alături de soţia sa şi de un grup de prieteni, Mihai a învăţat şi câteva dansuri greceşti.
Mihai Petre nu pierde nicio ocazie de a dansa. Aflat în vacanţă în Grecia alături de soţia sa şi de un grup de prieteni, Mihai a învăţat şi câteva dansuri greceşti.
„În hotelul în care am stat erau seri tematice şi aşa am reuşit să învăţ de la greci câţiva paşi din dansurile lor tradiţionale, care sunt mult mai complexe decât ceea ce dansăm noi pe la petreceri“, a povestit Mihai.
Pentru că a avut o perioadă extrem de aglomerată, în care a pregătit relansarea clublui său de dans, “Academia de dans Mihai Petre”, acesta şi-a dorit o vacanţă cât se poate de liniştită. În fiecare dimineaţă, acesta îşi petrecea minimum două ore în sala de sport, după care urmau şi câteva ture de bazin. Cu bateriile încărcate, Mihai este acum gata “să treacă la treabă”. În august, acesta va pleca prin ţară în căutare de noi talente pentru cel de-al treilea sezon al showului “Românii au talent”.