Mike Tyson se visează star de cinema

6 decembrie 2010   News

După ce a avut rolurile episodice în câteva seriale de succes americane, printre care şi „Anturaj“, apoi a interpretat propriul rol în filmul „Marea Mahmureală“ şi este anunţat să apară şi în distribuţia sequel-ului

Fostul boxer profesionist a declarat recent că şi-ar dori să devină actor.

După ce a avut rolurile episodice în câteva seriale de succes americane, printre care şi „Anturaj“, apoi a interpretat propriul rol în filmul „Marea Mahmureală“ şi este anunţat să apară şi în distribuţia sequel-ului, Mike Tyson (44) s-a gândit că i-ar sta foarte bine în postura de actor, acum că s-a retras din activitatea sportivă. Fostul pugilist este încurajat de priza pe care a avut-o la public : „Am primit feedback din partea multor oameni. Sunt apreciat şi mă simt recunoscător pentru asta“, a spus el.

Recent, invitat fiind la emisiunea lui Larry King, Tyson a declarat făţiş că-şi doreşte să devină star de cinema. „Dacă ar fi posibil aş vrea să joc în filme. Tot ce vreau e să mă simt bine. De cele mai multe ori, mă iau prea mult în serios şi asta nu este prea amuzant“, a mărturisit el.

Tyson este o celebritate controversată. El a petrecut trei ani în închisoare, după ce a fost acuzat că a violat-o pe Miss SUA în 1991. În 1995 a revenit în ringul de box, dar n-a mai reuşit să obţină aceleaşi performanţe, astfel că în 2005 s-a retras din activitate.

Foto: Northfoto

Mai multe