Miki (ex-K-Pital) s-a logodit în faţa preotului cu iubitul său, Răzvan Constantinescu FOTO
Sunt de 16 ani împreună, dar de-abia acum au făcut primul pas spre altar.
Nu e prima oară când Mihaela Marinache alias Miki de la K-Pital poartă pe inelar o bijuterie de logodnă. Şi asta pentru că iubitul său, Răzvan Constantinescu, şi-a exprimat demult dorinţa de a-şi petrece viaţa alături de ea, chiar dacă nu s-au grăbit s-o arate şi lumii întregi în forma clasică, prin încheierea unei căsătorii la starea civilă.
Dar iată că după 16 ani de amor, când relaţia lor a trecut atât testul timpului, cât şi toate celelalte teste, Miki (46) şi Răzvan au ajuns şi în faţa unui preot.
Momentul a coincis cu căsătoria unor prieteni buni, Diana Ganea şi Mirel Cumpănaş, tot din industria artistică, care le-au fost martori la logodnă. Miki şi Răzvan au făcut schimb de inele, iar preotul le-a citit un pasaj din Biblie.
Deşi ceremonia a fost una simplă, momentul i-a emoţionat pe cei doi, aşa cum se poate vedea şi în imaginile publicate pe Instastory-urile aferente conturilor lor de socializare. (vezi galeria foto) Aşteptăm şi ceremonia nupţială care să întregească tot acest tablou al iubirii lor!