Mila Kunis este fană Kate McKinnon! Ce spune despre actriţa în vârstă de 34 de ani?

21 august 2018   News

Una dintre cele mai aşteptate comedii, ,,Spionul care mi-a dat papucii" s-a lansat pe marile ecrane din România, unde a avut premiera pe 17 august.

Cu o distribuţie care îi aduce în rolurile principale pe: Mila Kunis, Kate McKinnon, Justin Theroux şi Sam Heughan, ,,Spionul care mi-a dat papucii" este un film regizat de Susanna Fogel.

,,Întotdeauna mi-am dorit să joc rolul unei rebele într-o comedie din care să nu lipsească acţiunea. Scenariul acestui film este unul dintre cele mai amuzante si minunate lucruri pe care le-am citit vreodata. Putea fi cu uşurinţă vorba despre doi tipi, însă e vorba despre două tipe foarte tari. Kate McKinnnon era deja parte din proiect şi asta a contat pentru mine. Sunt o mare fană a ei. E foarte amuzantă şi incredibil de talentată", a declarat Mila Kunis despre implicarea ei în comedia ,,Spionul care mi-a dat papucii".

Audrey (Mila Kunis) şi Morgan (Kate McKinnon) sunt două prietene vechi din Los Angeles care se trezesc prinse în mijlocul unei conspiraţii internaţionale, atunci când fostul iubit al lui Audrey apare la uşa ei cu o echipă de asasini nemiloşi pe urmele sale.

Surprinse de propriile acţiuni, fetele intră fără ezitare într-o misiune care le poartă prin toată Europa, printre agenţi secreţi şi curse mortale, hotărâte să ducă la bun sfârşit un plan riscant de salvare a lumii. Intervenţia oportună a unui agent britanic fermecător devine singurul lor atu.

Mai multe