Miley Cyrus a confirmat că s-a căsătorit! Iată noi imagini de la nuntă!
La numai câteva zile după ce tot internetul a vuit că Miley şi-a unit, în sfârşit, destinul cu cel al lui Liam Hemsworth, controversata artistă a publicat câteva fotografii alb-negru de la mult aşteptatul eveniment, confirmând astfel nunta celor doi.
Un prieten prezent la nuntă i-a dat de gol şi a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu cei doi amorezi tăind un tort şi fiind îmbrăcaţi amândoi la patru ace – el, în costum şi ea, într-o rochie albă, marca Vivienne Westwood. Inutil să mai spunem că toată presa internaţională a preluat atunci fotografia cu pricina şi a presupus că marele eveniment s-a întâmplat în sfârşit.
Probabil că Miley îşi dorea să ţină totul un mare secret, însă şi-a dat repede seama că mai bine recunoaşte şi ea că nunta ei cu iubitul ei on & off chiar a avut loc. Astfel, a postat şi ea câteva fotografii – mai clare şi mai evidente decât cele făcute publice de amicul ei – de la eveniment. N-a adus vorba despre vreo nuntă, însă este clar pentru toată lumea că asta s-a întâmplat. Cyrus a lăsat doar un comentariu plin de semnificaţie: “10 ani mai târziu…”
În fotografiile cu pricina, Miley (26) este toată numai un zâmbet în rochia ei romantică, semnată de Vivienne Westwood, iar Hemsworth (28) arată şi el cât se poate de bine în costumul lui negru şi elegant.
Fosta Hanna Montana a mai postat pe Twitter şi un filmuleţ în care dansa pe melodia Uptown Funk, a lui Bruno Mars, ea fiind îmbrăcată în aceeaşi rochie albă, care i-a complimentat de minune silueta.
Miley şi Liam au avut până acum o relaţie cu destul de multe suişuri şi coborâşuri. Cei doi au mai fost logodiţi în 2012, dar au rupt logodna un an mai târziu. În 2014, au devenit din nou un cuplu, pentru ca, la finele lui 2018, să-şi fi oficializat idila.
Reprezentanţii celor două vedete nu au confirmat încă nunta Cyrus-Hemsworth, dar deja nu mai are nimeni nevoie de o confirmare verbală, atât timp cât fotografiile cu cei doi amerezi vorbesc de la sine, nu?
Între timp, tatăl miresei, Billy Ray, a postat şi el fotografii de la nunta lui Miley Cyrus. Pentru a le vedea, dă click pe galeria foto!
foto - Instagram