Miley Cyrus sărbătoreşte sfârşitul lui Hannah Montana
Fenomenul iscat de Hannah Montana părea de neoprit. Cu toate astea, celebrul personaj, atât de îndrăgit de adolescenţi, va mai putea fi admirat pentru o scurtă perioadă, pentru că serialul în care apare se termină în curând. Miley a participat la petrecerea de adio a celor care au luat parte la realizarea acestui serial de succes.
Fenomenul iscat de Hannah Montana părea de neoprit. Cu toate astea, celebrul personaj, atât de îndrăgit de adolescenţi, va mai putea fi admirat pentru o scurtă perioadă, pentru că serialul în care apare se termină în curând.
După ce a terminat de filmat secvenţele din ultimul episod al serialului Hannah Montana, actriţa care interpretează personajul a participat la petrecerea de adio a celor care au luat parte la realizarea acestui serial de succes. Iubitul lui Miley Cyrus nu a fost prezent, dar Will Smith a ţinut morţiş să participe. „Will Smith i-a lăsat pe cei doi copii ai săi, Willow şi Jaden, la petrecere, ei fiind fani înrăiţi ai lui Hannah Montana. La un moment dat, Willow dansa cu Miley pe melodia tatălui său, «Welcome to Miami». A fost aşa drăguţ!”, a declarat un membru al echipei. „Miley a băut un ceai special la petrecere: Hannah Montana Blend, care conţine lămâie şi ghimbir şi este recomandat pentru buna funcţionare a corzilor vocale. Actriţa a dansat toată seara şi chiar a cântat melodia ei, «Party in the USA»”, a continuat sursa.