Miley Cyrus şochează din nou! Iată detaliul scârbos din fotografiile cântăreţei!

14 mai 2015   News

Într-o permanentă căutare a şocantului, Miley Cyrus ajunge mai mereu în penibil. De data aceasta, Miley a atras atenţia tuturor cu un detaliu de-a dreptul penibil, şi totodată scârbos. Nu-i pasă de nimic

Într-o permanentă căutare a şocantului, Miley Cyrus ajunge mai mereu în penibil. De data aceasta, Miley a atras atenţia tuturor cu un detaliu de-a dreptul penibil, şi totodată scârbos.

Nu-i pasă de nimic şi a ţinut să demonstreze asta ori de câte ori i s-a ivit ocazia. Ziua de ieri nu a fost o excepţie. Cântăreaţa în vârstă de 22 de ani a purtat o ţinută dezastruoasă la ziua de naştere a mamei sale, Tish.

Însă, dacă ar fi fost vorba doar de apariţia sa vulgară de la acest eveniment, poate că nu s-ar fi făcut atâta tam-tam, căci vorba aia, deja ne-am obişnuit. Elementul şocant şi scârbos a fost, de fapt, părul de la subraţ pe care Miley şi l-a afişat în toată splendoare în toate fotografiile surprinse de la aniversarea mamei sale.

În fond, nu e prima oară când Miley apare în felul acesta în presă. Ultima dată când cântăreaţei i s-a reproşat că nu are grijă de imaginea sa, Miley ş-a umplut profilul de Instagram cu poze ”reprezentative” de la dureroasa procedură de a înlătura părul nedorit.

Sursă foto: Twitter / Instagram

Mai multe