Mioara Roman a ajuns de urgenţă la spital. Este a doua oară în acest an când are probleme serioase
Mama Oanei şi a Catincăi Roman a fost internată în această după-amiază la Spitalul Floreasca. Iată motivul.
Mioara Roman, în vârstă de 79 de ani, a ajuns de urgenţă la Spitalul Floreasca din Bucureşti după ce s-a simţit rău, informează România TV.
Potrivit primelor informaţii, medicii i-au făcut mai multe investigaţii şi analize şi, pentru moment, au decis să oţină internată, cel puţin în această seară.
Fosta soţie a premierului post-decembrist Petre Roman a mai acuzat probleme de sănătate care au necesitat intervenţia medicilor. În martie, Mioara Roman a fost internată o zi pentru investigaţii. Iar anul trecut, în luna august, a stat internată 3 zile.
”Am 78 de ani, ce să mai aştept? Tocmai ce am ieşit din spital, am fost internată trei zile. Mai exact cu circulaţia (n.r. are probleme), mi se umflă gleznele. Mă supără picioarele, am un pic din toate", declara Mioara Roman la acea vreme pentru cotidianul Libertatea.
Am stat cu ochii pe contul de socializare al Oanei Roman, pentru a primi veşti, iar prima postare a fiicei celei mici a Mioarei Roman a fost aceasta:
"Azi am avut o zi foarte grea! Vă rog să nu uitaţi nicio secundă că pe lumea asta cel mai mult contează sănătatea, iubirea/familia şi libertatea. Absolut nimic altceva! Nu vă doriţi altceva, şi din smerenie vor veni toate! Iubiţi-vă părinţii, preţuiţi-i, iubiţi-vă copiii şi familia, iubiţi-vă pe voi şi trăiţi frumos! Uitaţi invidia, uitaţi răutatea, uitaţi trădarea, uitaţi dorinţa de averi şi parvenire cu orice preţ! Viaţa e atât de fragilă încât trebuie trăită frumos şi în pace şi linişte!"