Mioara Roman va fi operată. Ce au descoperit medicii

18 ianuarie 2021   News

Mioara Roman va mai rămâne în spital câteva zile şi va trece şi printr-o intervenţie chirurgicală. Ea suferă de mai multe afecţiuni şi a ajuns la spital săptămâna trecută.

 „Am zis că astăzi nu ies din casă pe frigul ăsta îngrozitor, dar a trebuit să ies, pentru că trebuie să mă duc la mama la spital să-i duc medicamentele. Din păcate, ea nu a fost externată astăzi sau ieri, cum credeam. Din păcate, va mai sta câteva zile la spital, pentru că va suferi o intervenţie laparascopică, pentru a i se înlătura colecistul.  Avea această problemă şi devenise urgentă”, a mărturisit Oana Roman.

Fiica lui Petre Roman nu şi-a văzut mama de câteva zile, date fiind restricţiile din vremea pandemiei.

„Trebuie să mă duc să îi duc pastilele, pentru că are un tratament pe care cei de la spital nu i-l pot da în întregime. Mă duc să îi las medicamentele jos, la recepţie. Nu am voie să intru să o văd, nu am văzut-o de miercuri, n-o să o pot vedea nici când se va opera, nici după ce se va opera, dar ştiu că totul o să fie bine”, a mai transmis ea.

Mioara Roman este internată într-un spital privat. “Sper să fie totul bine. Eu am mare încredere în doctorii de aici unde mi-au salvat şi mie viaţa acum nişte ani. De atunci avem abonament şi toţi ne tratăm. Sănătatea e un lucru de la care nu fac rabat”, le spunea vedeta fanilor din mediul virtual”.

Mai multe