Miranda Kerr, superbă în rochia de mireasă inspirată de Grace Kelly
La sfârşitul lunii mai, frumoasa Miranda Kerr spunea "DA" pentru a doua oară, de data aceasta legându-şi destinul de cel al fondatorului Snapchat, Evan Spiegel, însă nicio fotografie de la nuntă nu a ieşit la ivealîă în tot acest timp. Acum, iată că frumosul model în vârstă de 34 de ani a făcut publice câteva instanstanee din ziua cea mare, în rochie de mireasă, iar pozele şi decorul sunt absolut superbe.
A purtat o rochie vintage de la Dior.
A fost o nuntă restrânsă, acasă la tânărul de 26 de ani, o petrecere intimă, cu doar 45 de invitaţi, prieteni şi rude, însă, cu toate acestea, evenimentul a fost unul aşa cum Miranda a visat. Modelul australian a pozat în ziua nunţii sale pentru Vogue, iar acum i-a încântat cu fotografiile de colecţie şi pe prietenii virtuali. A pus totul la punct în detaliu, chiar dacă nu a organizat ceva fastuos, prin prisma numărului de invitaţi. Însă nunta a fost spectaculoasă prin decor şi apariţie, căci mireasa a purtat o superbă rochie cu corset şi trenă de la Dior Haute Couture, un model exclusivit, creat special pentru ea de noul director al casei de modă, Maria Grazia Chiuri.
Decorul şi ţinutele mirilor au fost de poveste.
A ales o rochie în care să se simtă regină, una foarte acoperită, dar în acelaşi timp sexy prin croială, de un rafinament aparte. Şi, poate că nimeni nu şi-ar fi imaginat, însă Miranda s-a inspirat de la o adevărată prinţesă în ziua nunţii sale: "Sincer, nu mi-aş fi imaginat o rochie de mireasă mai frumoasă". Rochia a fost inspirată de frumoasa Grace Kelly şi de rochia pe care ea a purtat-o în 1956, la nunta sa cu prinţul Rainier de Monaco.
Fostul îngeraş Victoria's Secrets a declarat: "Am cochetat mult cu moda, eram mai libertină, mai boemă. Dar în această perioadă a vieţii mele, stilul meu s-a schimbat. Cele mai mari surse de inspiraţie au fost întotdeauna Grace, Audrey Hepburn şi bunica mea, care la 80 de ani arată chic."
În alegerea rochiei de mireasă s-a inspirat de la o prinţesă.
Iar sursa sa de inspiraţie s-a văzut clar în ziua nunţii, când a purtat o rochie din satin cu mâneci lungi, cu trenă şi broderie aplicată, iar voalul lung susţinut de o coroniţă din flori a completat ţinuta de vis a Mirandei.
Foto: Miranda Kerr Instagram