Mircea Radu, la 49 de ani: "Celebritatea e o perversiune"

Se apropie cu paşi repezi de vârsta de 50 de ani, dar este la fel de şarmant ca oricând. Iată ce crede despre faimă, într-o zi în care s-a simţit mai mult decât flatat de atenţia acordată de fani.

Este un veritabil Scorpion şi ieri şi-a aniversat ziua de naştere, relaxat, în familie, fără pretenţii de star - aşa cum poate îl văd mulţi. Pentru că, însă, mesajele au tot curs cu felicitări, Mircea Radu a fost copleşit şi a simţit că e cazul să scrie despre cum este să fii mereu în centrul atenţiei.

"Celebritatea e o chestiune complicată şi bizară. Când eşti sus, ai succes şi oamenii toţi fac frumos pe lângă tine, aproape n-o simţi. Adică nu-ţi spui zilnic ”da, sunt celebru!” şi dai să te pupi în oglindă, e ceva ce ţi se-ntâmplă pur şi simplu, ceva ce eşti, dar (atenţie aici!) nu în primul rând pentru că ai talent sau eşti harnic şi creativ ci pentru că ai întâlnit când a trebuit pe cine a trebuit - adică ai avut noroc cu carul. Dacă nu te prinzi repede de chestiunea asta intri într-o zonă în care cad mulţi - sunt cei care citesc în ziare ştiri despre persoana lor (de cele mai multe ori chiar ei au fabricat şi au dat la gazetă ştirile - curată demenţă) apoi îşi spun “Nimeni nu e ca mine; Ni-meni!” Sunt cei care se culcă singuri şi se trezesc cu gândul “azi cine o să mai fiu? pe care din cei mulţi eu îl scot azi în lume?” pentru că faima, în stadiul ăsta, vine cu măştile la pachet. Ciudat e că celebritatea se simte cel mai acut atunci când eşti căzut, când belelele vin una după alta şi aproape nu mai ai loc în care să nu fi fost lovit. În momentele alea simţi notorietatea ca pe o durere surdă în capul pieptului de care nu poţi scăpa, pe care o iei cu tine oriunde ai merge. Niciodată faima nu cântăreşte mai mult ca atunci când nu mai ai unde sa te duci la sfârşitul zilei decât şi mai jos... Celebritatea e o perversiune.

Azi a fost ziua mea de naştere; în fine, încă mai e pentru câteva ore. V-am citit mesajele (îmi va lua câteva zile, dar am să răspund la toate) în care mi-aţi urat şi m-aţi felicitat în toate felurile; m-am simţit bine. Chiar iubit. Vă mulţumesc că v-aţi gândit la mine şi că mă consideraţi unul ”de-al vostru” . Aşa şi e; nu am plecat niciodată de acolo. Nici n-aş putea, fiindcă celebritatea e o chestiune complicată şi bizară.