Mircea Solcanu, momente cumplite: „Tumora s-a refăcut" Fostul prezentator are și mama bolnavă
Mircea Solcanu trece prin momente grele. Fostul prezentator își îngrijește mama bolnavă, dar se luptă și cu durerile din cauza unei tumori.
Solcanu s-a operat pe creier în urmă cu câțiva ani, dar problemele au reapărut.
„În afară de studiile mele la Facultatea Ovidius, n-am făcut mare lucru. Îmi petrec viața mai mult acasă.
În ultimii ani așa am ales. Nu e vorba de însingurare. Nu mă simt singur, ca să spun așa. Mama mea este suferindă și trebuie să petrec mai mult timp aici împreună cu ea, și acum și cu sora mea.
Din noiembrie mi-am petrecut timpul 24 din 24 cu ea. Am învățat în timp cum se are grijă de un om care acum este imobilizat la pat. Mai schimb pamperși, mai spăl. Mai fac de mâncare. 3-4 ore merg și la repetiții la spectacolul de licență”, a mărturisit Mircea Solcanu la Prima TV.
Fostul prezentator și-a pierdut cățelul care i-a fost aproape timp de 14 ani, dar nici cu sănătatea nu stă foarte bine.
„Tumora s-a refăcut. Am dureri cumplite de cap uneori. Pe 22 februarie, anul curent, mi-a plecat cel mai bun prieten, cățelul meu”, a adăugat Mircea Solcanu.
Fostul prezentator trăiește din pensia din handicap și și-a pierdut total auzul la o ureche, iar la cealaltă 70%.