Mireasă de Crăciun! Această vedetă s-a căsătorit când nimeni nu se mai aștepta, chiar de Sărbători
Jucătoarea de tenis Venus Williams, sora mai mare a Serenei, s-a căsătorit cu actorul și modelul italian Andrea Preti într-o a doua ceremonie de nuntă, care a avut loc în Florida, weekendul trecut, la câteva luni după ce au mers pentru prima dată la Starea Civilă, în Italia.
Fericit cuplul a avut parte de șase zile de petreceri luxoase în Palm Beach, Florida, alături de cei mai apropiați prieteni și membri ai familiei. Mai mult, mireasa Venus Williams a declarat pentru revista Vogue că sora ei, Serena, i-a dăruit chiar și un iaht, care a găzduit o parte dintre invitații la nuntă.
„Serena ne-a făcut cadou un iaht superb și ea a aranjat totul”, a spus Williams despre cum a început săptămâna ei romantică. „Am avut cu noi, pe barcă, 10-12 dintre cei mai apropiați membri ai familiei și prieteni. Am cântat, am dansat, am bârfit și pur și simplu ne-am bucurat unul de celălalt.”
Williams, în vârstă de 45 de ani, și Preti, în vârstă de 37 de ani, au ales să organizeze o a doua nuntă deoarece documentele pentru confirmarea primei lor căsătorii, din Italia, care a avut loc în septembrie, pot dura până la opt luni pentru a deveni oficiale.
Așadar, mirele italian i-a primit pe membrii familiei sale în Statele Unite chiar înainte de Crăciun, iar el și Venus au organizat mai multe cine și petreceri la piscină înainte de marea zi a căsătoriei lor.
Marți dimineață, Williams a distribuit pe contul ei de Instagram numeroase fotografii din ziua cea mare, în multe dintre ele apărând alături de sora sa, Serena, la rândul său îmbrăcată în alb, la fel ca și celelalte domnișoare de onoare ale miresei.
„Ghici ce am făcut weekendul acesta?”, a scris Venus în descrierea uneia dintre postările nupțiale. „Da, așa este! Ne-am căsătorit! A fost și este încă un vis!”, a continuat ea, împărtășind cu urmăritorii ei multe momente de la nunta ei din Palm Beach, Florida, precum și o serie de imagini care au apărut în revista Vogue.
Venus și soțul ei, Andrea Preti, s-au întâlnit în 2024, la o prezentare de modă care a avut loc la Milano, într-un moment în care jucătoarea de tenis era singură deja de șase ani.
„Eram la Lacul Como, într-o excursie cu surorile mele, când am primit o invitație în ultimul moment și am decis să merg pe nerăsuflate la acea prezentare”, a explicat ea pentru Vogue.
După prima întâlnire din Italia, au luat, mai târziu, micul dejun la Londra, moment în care Williams a avut o revelație: „Știam pur și simplu că mă voi căsători cu el!”.
Foto: Instagram/Vogue