Mirela Vaida îşi sărbătoreşte fetiţa. Carla a împlinit cinci ani
Are trei copii superbi, iar astăzi o sărbătoreşte pe cea mai mare dintre ei. La cinci ani, micuţa Carla este copia celebrei sale mame.
“S-a trezit de la 6, emoţionată şi nerăbdătoare să îmbrace rochita ei favorită, să ajungă la gradiniţă, să împartă bomboane şi să facă petrecere alături de colegi! Astăzi e ziua ei! Carla mea e domnişoară! Au trecut, deja, 5 ani! La mulţi ani, Carla mea dragă”, a fost mesajul postat de Mirela Vaida pe un site de socializare.
10 ani de căsnicie, trei copii, 15 ani de televiziune, acestea sunt câteva dintre realizările pe care le bifează Mirela Vaida. „Nu pun preţ pe ce adun, pun preţ pe ce trăiesc şi pe ce las în urmă”, spune ea.
Mirela Vaida recunoaşte că soţul i-a fost cel mai mare sprijin în toţi aceşti ani. Cu toate astea, după 10 ani de mariaj, frumoasa blondă consideră că nu există căsnicie perfectă.
„Fiecare trebuie să lase de la el. Nu există compatibilitate 100%, poate în cazurile rare, fiecare are programul, ritmul, nervii lui, oboseala, nevoile. Noi am învăţat să ne simţim. Am fost cinci ani prieteni înainte de căsnicie. Cumva, după 15 ani împreună, nu mai e nimic care să ne surprindă unul la celălalt. Am ajuns să ne cunoaştem, să ne simţim, să ne lăsăm în pace când avem nevoie de spaţiu, să ne sprijinim când avem nevoie unul de altul”, mărturiseşte prezentatoarea TV.