Miss Nicaragua a fost încoronată Miss Universe 2023! Sheynnis Palacios are 23 de ani
Sheynnis Palacios din Nicaragua a fost încoronată Miss Universe 2023!
Miss Nicaragua a fost desemnată Miss Universe 2023 sâmbătă, după o seară spectaculoasă de concurs la José Adolfo Pineda Arena din San Salvador, El Salvador.
La final, într-un moment tensionat înainte de anunțarea câștigătoarei, Miss Nicaragua, Sheynnis Palacios, și Miss Thailanda au stat pe scenă ținându-se de mâini, în timp ce întreaga sală a rămas în întuneric, cu excepția unui reflector asupra celor două finaliste.
După o tăcere îndelungată în care ambele femei au rămas cu ochii închiși în așteptarea anunțării câștigătoarei, s-a auzit o voce care a anunțat câștigătoarea Miss Universe 2023: "Nicaragua!".
Cea de-a 72-a câștigătoare Miss Univers 2023 a avut o reacție emoționantă la victoria sa, lăcrimând și ducându-și mâinile tremurânde la față în timp ce mulțimea ovaționa. Seara a culminat cu momentul în care câștigătoarea de anul trecut, R'Bonney Gabriel, 29 de ani, i-a înmânat coroana lui Sheynnis Palacios.
Sheynnis Palacios e prima femeie din Nicaragua care a câștigat titlul Miss Universe și este pentru a cincea oară când țara sa se clasează în semifinale la celebrul concurs. Într-o postare pe X (fostul Twitter), noua Miss Univers 2023 și-a sărbătorit victoria postând mai multe imagini cu ea purtând noua coroană, alături de legenda "Hello Universe", în limba engleză, precum și un mesaj în limba spaniolă în care menționează că nicaraguanii au făcut istorie odată cu încoronarea ei.
Cine e Sheynnis Palacios, Miss Universe 2023
Sheynnis Palacios are 23 de ani și este un renumit model nicaraguan și câștigătoare a unor concursuri de frumusețe, fapt ce a arătat lumii potențialul, grația și inteligența sa. Înainte de remarcabila sa victorie în concursul Miss Universe 2023, pe 19 noiembrie, Sheynnis Palacios și-a demonstrat talentul pe scena mondială, reprezentând Nicaragua în calitate de Miss World Nicaragua 2020 în cadrul concursului Miss World 2021, unde a obținut o clasare meritorie în Top 40 de concurente.
Foto: Getty Images