Monica Lewinsky loveşte din nou

22 octombrie 2014   News

Fosta amantă a preşedintelui Bill Clinton bântuie şi acum showbiz-ul american şi promite să-şi perpetueze legenda în spaţiul public cu o nouă ieşire la rampă. Una care pune din nou sare pe rana lui Hillary Clinton.

Fosta amantă a preşedintelui Bill Clinton bântuie şi acum showbiz-ul american şi promite să-şi perpetueze legenda în spaţiul public cu o nouă ieşire la rampă. Una care pune din nou sare pe rana lui Hillary Clinton.

Pentru că se consideră o victimă a intimidării şi hărţuirii pe internet, Monica Lewinsky a hotărât să nu mai sufere în tăcere de pe urma scandalului sexual de la Casa Albă şi să vorbească public despre cum a pătimit în ultimii ani de pe urma marginalizării şi a ironizării publice constante.

„Acum 16 ani, proaspătă absolventă de colegiu, o stagiară de 22 de ani la Casa Albă - şi romantică peste medie - m-am îndrăgostit de şeful meu aşa cum se întâmplă la 22 de ani (...). Dar şeful meu era preşedintele Statelor Unite. Asta probabil se întâmplă mai rar. Acum regret profund“, a povestit ea pe scurt evenimentele din 1998, care aveau s-o aducă în atenţia publică, în faţa publicului prezent la summitul Forbes „30 Under 30 “.

„După ce am supravieţuit eu însămi, acum vreau să ajut alte victime să supravieţuiască“, a mai spus ea, referindu-se la hărţuirea mediatică la care a fost supusă şi în lunile ce au urmat scandalului, dar şi pe tot parcursul celor 16 ani. „Vreau să folosesc suferinţa mea în scopuri bune şi să dau sens trecutului meu“, a adăugat fosta stagiară de la Casa Albă, care a fost implicată în 1995 într-o relaţie cu preşedintele american Bill Clinton.

Lewinsky a afirmat că ea a fost „pacientul zero“ al hărţuirii online. „Atunci nu existau Facebook, Twitter sau Instagram (...). Dar existau bârfe, ştiri şi site-uri de divertisment pline de comentarii şi e-mailuri care puteau fi trimise mai departe“, a adăugat ea, potrivit CNN.

Foto: pagina personală

Mai multe