Monica Tatoiu va face Sărbătorile imobilizată la pat
În urma unei accidentări, cunoscuta femeie de afaceri a ajuns de urgenţă la spital.
Tocmai ce-a încheiat un alt şir de vacanţe, de la cald la rece şi dintr-o parte în alta a Globului. Însă ultima sa incursiune la schi, în Cervinia, undeva în domeniul schiabil Valle d'Aosta din Italia, s-a încheiat brusc şi trist.
"Am căzut şi mi-am fracturat şoldul bun. Trebuie să mă operez urgent. Nu o să mă mai auziţi ceva vreme", a anunţat Monica Tatoiu ieri pe contul personal de socializare, ataşând o fotografie cu ea întinsă pe pat.
Mai târziu, a explicat şi de ce crede că i s-a întâmplat să se accidenteze:
"Ştiu de ce am fost pedepsită. Nu m-am ţinut de cuvânt în faţa Tatălui când am promis fără TV şi m-am certat cu mama. Când chiar crezi în Dumnezeu, responsabilităţile tale sunt mai mari decât ale aceluia care nu înţelege. Lui, ei, i se iartă. Pentru că sunt iresponsabili. Noi, cei ce ne închinăm Lui, trebuie să fim responsabili. Doar că sunt acum atât de debusolată. Rugaţi-vă pentru mine chiar dacă poate nu o merit. Mulţumesc".
Monica Tatoiu a mai suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul şoldului anul trecut, în martie.