Morgan Freeman, acuzat de agresiune sexuală chiar în ziua în care Harvey Weinstein s-a predat poliţiei. Cum răspunde actorul acuzaţiilor aduse?
Opt femei susţin că faimosul câştigător al Oscarului s-a comportat inadecvat cu ele! Cel puţin aşa consideră presupusele victime, adică diverşi angajaţi de pe platourile de filmare, personal al casei lui de producţie şi jurnaliste. Acuzaţiile acestora au fost făcute publice chiar în ziua în care Harvey Weinstein s-a predat poliţiei din New York pentru că a fost acuzat de agresiune sexuală.
CNN a început investigaţiile împotriva faimosului actor, iar sursele care susţin că au fost victimele lui Morgan Freeman sau au fost martorele comportamentului deplasat al acestuia sunt în număr de 16.
O asistentă de producţie care a lucrat, în 2017, la filmul Going in Style a declarat că Freeman “a tot încercat să îmi ridice fusta şi mă întreba dacă port lenjerie intimă”. Ea susţine că actorul de 80 de ani a făcut-o să se simtă prost aproape zilnic din cauza atingerilor lui şi ale comentariile pe care le făcea despre silueta ei şi hainele pe care le purta.
Starul hollywoodian este acuzat că ar fi făcut comentarii despre hainele anumitor femei şi trupul acestora în faţa multor martori şi chiar în faţa camerelor de filmat.
Morgan Freeman şi actriţa Sheryl Lee Ralph, la premiera “Just Getting Started”
CNN susţine că şapte persoane au descris comportamentul lui Freeman ca fiind deplasat în incinta Revelations Entertainment, compania de producţie video pe care el a fondat-o în 1996.
Tot jurnaliştii de la CNN au stat de vorbă cu trei reporteri care pretind că Freeman le-a făcut remarci deplasate în timpul interviurilor.
În total există nu mai puţin de opt femei care au vorbit împotriva lui Morgan Freeman, acuzându-l pe acesta de agresiune sexuală. Cum a răspuns actorul acuzaţiilor aduse?
Comportament deplasat?
Freeman susţine că lui îi place să complimenteze femeile, pentru a le face să se simtă în largul lor alături de el, dar că nu a agresat niciodată pe nimeni.
“Toate victimele unor agresiuni merită să fie auzite”, îşi începe Freeman comunicatul de presă prin care răspunde acuzaţiilor aduse. “Iar noi trebuie să le ascultăm. Dar nu e cinstit să punem semnul de egalitate între incidente îngrozitoare de agresiune sexuală şi complimente deplasate şi remarci care denotă simţul umorului. ”
“Recunosc că simt deseori nevoia de a-i face pe oameni, atât pe femei cât şi pe bărbaţi, să se simtă apreciaţi şi confortabil în jurul meu. Drept urmare, încerc de multe ori să glumesc complimentând femeile, într-un mod degajat şi plin de umor. E clar că intenţiile mele nu au fost interpretate cum m-aş fi gândit eu”, declară actorul care susţine că nu a gresat nicio femeie în viaţa sa. “Sunt devastat că 80 de ani din viaţa mea pot fi subestimaţi într-o clipită şi asta din cauza investigaţiilor făcute despre mine.”
Acuzaţiile aduse lui Freeman au fost făcute publice chiar în ziua în care producătorul hollywoodian Harvey Weinstein s-a predat poliţiei din New York, după ce fusese acuzat de agresiune sexuală de numeroase femei.
Producătorul hollywoodian Harvey Weinstein s-a predat poliţiei
Morgan Freeman a mai oferit un răspuns anterior acestui comunicat, în care şi-a cerut scuze “tuturor celor care s-au simţit inconfortabil sau dispreţuit în prezenţa mea”.
Morgan Freeman a câştigat Oscarul în 2005 pentru prestaţia sa din Million Dollar Baby şi a fost nominalizat de patru ori pentru acelaşi premiu.