Motivul pentru care Ion Ţiriac refuză să se mai însoare
Deşi zilele trecute a participat la cea de-a patra căsătorie a prietenului său, Ilie Năstase, fostul star al tenisului românesc spune că nu are de gând să-i urmeze exemplul, chiar dacă a prins jartiera miresei.

Ion Ţiriac a fost ţinta glumelor mai mult sau mai puţin răutăcioase, după ce la nunta lui Ilie Năstase cu Brigitte Sfăt a prins jartiera miresei, ceea ce, în cultura populară, semnifică faptul că el va deveni următorul mire.
Cu toate acestea, afaceristul, ajuns acum la vârsta de 72 de ani şi trecut deja printr-o căsnicie (cu Erika Braedt, jucatoare de handbal) şi alte două relaţii (cu Mikette von Issenberg şi Sophie Ayad), din care au rezultat trei copii, spune că nici prin gând nu-I trece aşa ceva.
„Îţi găsesc eu nevasta, că ştiu ce îţi place", s-ar fi oferit Ilie Năstase, conform cotidianului „Libertatea“. Replica promptă lui Ţiriac a fost, însă, spre deliciul nuntaşilor: „Eu dacă mă însor seara, divorţez dimineaţa. Oi fi eu stupid, dar nu sunt idiot“.
Foto: arhiva ADH