Nadia Comăneci și-a lansat propria colecție la București - „Perfect 10”, un omagiu adus performanței absolute
În cadrul evenimentelor care o omagiază la 50 de ani de la nota absolută obținută la Olimpiada de la Montreal, marea gimnastă și-a lansat propria colecție, „Perfect 10 by Nadia Comăneci”.
Nadia Comăneci a lansat, zilele trecute, colecția „Perfect 10 by Nadia Comăneci”, un proiect dedicat celebrării momentului în care România marchează jumătate de secol de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii mondiale. Colecția include 11 modele create împreună cu designerul Florina Farcaș, iar piesele sunt produse într-o fabrică din România.
Mesajul central al colecției este inspirat din valorile care au definit cariera Nadiei Comăneci: disciplina, eleganța, perseverența și încrederea în sine.
Cu această ocazie, marea sportivă a vizitat galeria The Grand Avenue, situată la parterul hotelului JW Marriott Bucharest Grand Hotel, acolo unde se află boutique-ul DALB Concept Store, singurul magazin din țară unde pot fi admirate și probate ținutele din această colecție specială. Totodată, celebra gimnastă a participat la un dineu organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român și găzduit de restaurantul Olea din cadrul hotelului, la care au participat oficiali din țara noastră și din străinătate, precum și sportivi din domeniul care a adus României numeroase medalii de-a lungul anilor.
În momentul lansării, Nadia Comăneci a declarat că proiectul își propune să transforme spiritul performanței sportive într-un simbol al feminității și al rafinamentului. Aceasta a subliniat că „perfecțiunea este ascunsă în lucrurile mici” și i-a încurajat pe români să își urmeze propriul „10 perfect”.
La rândul ei, Florina Farcaș, designerul colecției „Perfect 10 by Nadia Comăneci”, spune că: „Nu este o colecție despre performanță ostentativă, ci despre precizie, calm și prezență - despre acea formă de putere care nu are nevoie să fie stridentă pentru a fi memorabilă. Conceptul „Born to Redefine Limits” devine firul narativ al întregii colecții, transpus prin siluete minimaliste, proporții contemporane și detalii tehnice reinterpretate într-o estetică sofisticată, aflată la granița dintre functional wear și high-end fashion. Fiecare piesă este gândită pentru oameni care poartă forța în tăcere și eleganța în mișcare.”
Noua colecție propune un dialog între sport, modă și eleganță contemporană, prin siluete minimaliste, materiale premium și detalii inspirate din universul Nadiei Comăneci. Piesele combină materiale tehnice, construcții funcționale și influențe athleisure cu finisaje premium, volume arhitecturale și o paletă cromatică neutră, în nuanțe de ivory, nisip, greige, bleumarin și negru.