Nelson Mandela a fost internat în spital
Fostul preşedinte sud-african a fost internat zilele trecute intr-un spital din Johannesburg, după ce a acuzat dureri abdominale.
Fostul preşedinte sud-african a fost internat zilele trecute intr-un spital din Johannesburg, după ce a acuzat dureri abdominale.
Potrivit unui anunţ al administraţiei prezidenţiale a Africii de Sud, Nelson Mandela, în vârstă de 93 de ani, a fost spitalizat: „Preşedintele Jacob Zuma doreşte să anunţe că fostul preşedinte Nelson Mandela a fost internat în spital“, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei. „Mandela acuza de mult timp dureri abdominale, iar medicii au stabilit că are nevoie de o atenţie medicală specializată“, adaugă comunicatul.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei sud-africane, Mac Maharaj, a anunţat că fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela este într-o dispoziţie bună şi se va face bine
Nelson Mandela a fost internat şi în luna ianuarie, în urma unei infecţii respiratorii. A fost tratat cu succes atunci şi a ieşit din spital după câteva zile.
Mandela şi-a dedicat întreaga viaţă luptei împotriva discriminării negrilor în Africa de Sud şi a fost de nenumărate ori închis şi torturat pentru acţiunile sale. El rămâne însă cel mai respectat om din Africa de Sud, fiind cel care a avut un rol decisiv in terminarea regimului tiranic si transformarea tarii sale într-o ţară democratică. El şi-a atras şi simpatia şi susţinerea celebrităţilor din întreaga lume, care au ales să-şi asocieze numele cu al său în semn de sprijin şi respect pentru un om care a schimbat definitiv faţa Africii de Sud.
Foto: Reuters