Nelson Mandela şi cuvintele sale memorabile

6 decembrie 2013   News

Nelson Mandela a murit, joi, la vârsta de 95 de ani. Fostul preşedinte al Africii de Sud se afla în stare critică, iar în ultimele zile s-a zbătut între viaţă şi moarte. Mandela şi-a dedicat viaţa luptei împotriva rasismului, iar cuvintele au fost cele mai puternice arme ale sale.

Fie că era ascultat şi aplaudat de zeci de milioane de oameni din întreaga lume sau doar de grupuri restrânse de copii sau studenţi, Nelson Mandela a reuşit mereu să impresioneze şi să educe prin discursurile sale.

Iată care sunt cele mai importante şi mai memorabile cuvinte ale lui Mandela:

"Întotdeauna ceva pare imposibil până ce este dus la bun sfârşit."

"Fundamental, sunt un optimist. Fie că asta vine de la natură sau din felul în care am fost crescut nu pot spune. Pentru a fi optimist trebuie să-ţi ţii capul îndreptat spre soare şi picioarele – mereu mergând înainte. Au fost multe momente întunecate, când încrederea mea în umanitate a fost testată brutal, dar nu am vrut şi nu am putut să mă las pradă disperării. Acea cale aduce cu sine înfrângerea şi moartea."

"Pentru că a fi liber înseamnă să-ţi rupi lanţurile, dar să trăieşti într-o manieră care respectă şi consolidează libertatea altora."

"Curajul nu înseamnă absenţa fricii, ci triumful asupra ei"

Mai multe