Nico, mare iubitoare de animale. Cum crezi că se descurcă cu patru pisici şi cinci căţei?

8 iulie 2018   News

Nu toată lumea ştie despre Nico faptul că ea este o mare iubitoare de animale şi că are acasă nu mai puţin de nouă patrupede. Recent, Nico a vorbit despre cum a ajuns să aibă atâtea animale de companie şi cum se descurcă cu ele.

Artista a spus că, deşi nu este deloc simplu să ai grijă de atâtea suflete, cei cinci căţei şi cele patru pisici reprezintă pentru ea o parte din familie. „Covoarele trebuie să le duc o dată pe lună la curăţătorie, tapiţeria trebuie să o spăl periodic. Dar eu nu am avut animale în copilărie şi acum le iubesc foarte mult. Simt întotdeauna că ele mă liniştesc şi mă relaxează. Pe unele dintre ele le-am primit cadou, pe altele le-am salvat pe de stradă. Consum o grămadă de timp cu animăluţele, pentru că nu este uşor. Au şi ele problemele lor şi noi pe ale noastre, dar nu le neglijăm. Când eu şi soţul meu ne aşezăm la masă, toate animalele sunt în jurul nostru“, a povestit Nico la Antena Stars.

Mai multe