Nicole Scherzinger, în drum spre altar? FOTO

19 septembrie 2016   News

Imaginile cu frumoasa cântăreaţă probând inele de logodnă alături de iubitul ei, Grigor Dimitrov, au aprins imaginaţia fanilor celebrului cuplu, care-şi închipuie deja o nuntă ca-n poveşti pentru cei doi.

S-a logodit sau nu? Reprezentantul lui Nicole Scherzinger a refuzat să comenteze imaginile care au făcut înconjurul internetului şi în care cântăreaţa de 38 de ani se află într-un magazin de bijuterii cu iubitul ei, tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, şi probează fericită inele de logodnă. Deci e posibil să fi primit cererea în căsătorie sau, la fel de bine, poate fi vorba doar despre o şedinţă de shopping obişnuită pentru o vedetă de calibrul lui Nicole, care preferă accesoriile cu pietre preţioase.

Nicole şi Grigor Dimitrov

Până avem confirmarea sau infirmarea logodnei, nu putem să nu comentăm puţin pe marginea subiectului şi să constatăm dispoziţia de zile mari pe care a avut-o Scherzinger în acea zi. A intrat în boutique bine dispusă, a probat mai multe inele, i-a zâmbit frumos iubitului, chiar s-a aplecat de câteva ori peste masă ca să-l sărute şi a stat cuminţică să i se ia mărimea inelarului. E limpede pentru toată lumea că nu a plecat din magazin fără să comande o minunăţie de inel! Dar o fi el de logodnă sau nu?

Grigor Dimitrov cu fosta lui iubită, Maria Sharapova

După întregul episod din magazinul Gold For Ever – în care au intrat amorezii care se află într-o vacanţă în Portofino, Italia –, Nicole şi Grigor au luat masa împreună la restaurant, unde s-au sorbit din priviri şi şi-au oferit reciproc gesturi nesfârşite de afecţiune.

Iată imaginile cu Nicole probând inele de logodnă:

Nicole şi tenismenul bulgar în vârstă de 25 de ani au devenit un cuplu în iulie 2015, după ce jurata de la “X Factor” s-a despărţit cu surle şi trâmbiţe de pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton. Grigor se poate mândri şi el cu “trofee” celebre, el având în trecutul nu foarte îndepărtat o relaţie amoroasă cu tenismena Maria Şarapova.

Mai multe