Noi detalii despre moartea lui Răzvan Ciobanu! Un martor, dus cu mandat la audieri: „Lucrurile încep să se lege“

3 iulie 2019   News

Răzvan Ciobanu a murit, la sfârşitul lunii aprilie, în urma unui accident rutier, însă ancheta pare să fi stagnat, lucru care i-a deranjat pe apropiaţii designerului.

Potrivit Laurei Vicol, avocatul lui Răzvan Ciobanu, toate persoanele audiate până acum au avut statut de martor, însă au existat şi persoane care au refuzat să meargă să dea declaraţii, astfel că a fost nevoie de mandat ca aceste persoane să ajungă în faţa oamenilor legii.

Unul dintre cei care au tras de timp este Dragoş Crăiţă, omul despre care se spunea că este posibil să-i fi oferit droguri lui Răzvan Ciobanu, el fiind şi cel care se afla în casa designerului înainte ca acesta să plece la mare. Dragoş Crăiţă a ajuns însă la audieri luni, cu mandat!

„Au  fost scoase şi alte lucruri noi la iveală care se leagă încet, încet pentru că aşa se face o anchetă. Aşa cum am bănuit de la bun început, adevărul va ieşi la iveală. În ceea ce priveşte rezultatul toxicologic se va face sigur lumină. Directorul IML mi-a spus că raportul privind substanţele găsite în corpul lui Răzvan Ciobanu va fi finalizat în două săptămâni, iar raportul va arăta ce efecte ar fi putut avea asupra organismului acel cocktail de substanţe“, a spus Laura Vicol.

Mai multe