Noua generaţie de rebele ale Hollywoodului

5 octombrie 2015   News

 Vorbim de cinci rebele, cu sau fără cauză, care au ţinut morţiş să strălucească singuratice, aparte de constelaţiile hollywoodiene. Însă furtunile pe care le stârnesc sub ochii noştri le şterg din poleiala cu care ne-au captivat privirile

 Cara Delevingne

Cara Delevingne este noua senzaţie hollywoodiană cu debutul actoricesc din Paper Towns

Ieri, model, azi actriţă, după ce, din iunie, a încheiat contractul cu agenţia de modele Storm şi a fost primită cu laude pentru debutul oficial în cinema, în rolul adoles­centei rebele Margo Roth Spiegel­man din Paper Towns. Deşi nu e primul film în care joacă, e prima oară când a fost actriţa principa­lă. Şi urmează Pan, Suicide Squad şi alte patru pelicule! Dar rolul lui Margo a fost pliat pe firea ei sfidă­toare cu care se remarca de mică. „Nu îmi plac limitele. Dacă cineva îmi impune ceva ce nu-mi place, devin rebelă… Îmi plăcea, la şcoa­lă, să pornesc alarma de incendiu şi să las lucruri oribile în pantofii oamenilor“, povestea ea pentru Contactmusic.

Aşa e şi acum. Dincolo de pri­virea tăioasă, Cara Jocelyn Dele­vingne (23) ştie că reţeta succesu­lui ei e abaterea de la norme. Un fel de-a fi care i-a adus milioane de fani, dominaţie pe pasarelă şi un anturaj cool de vedete actu­ale. În 2013, era cea mai căutată persoană din lumea modei pe Google, în 2012 şi 2014 a fost Mo­delul anului, iar acum muza lui Karl Lagerfeld! Un avânt curajos ca cel pe care-l ia şi-n viaţa priva­tă. Deşi mulţi credeau că e doar o altă formă de rebeliune, Cara îşi ia bisexualitatea în serios. După idila cu actriţa Michelle Rodriguez, în 2013, acum se iubeşte cu An­nie Clark (St. Vincent, după nu­mele de artist), cu nouă ani mai mare .

Aşadar, cum să nu fie în centrul atenţiei? Apogeul controversei l-a atins, însă, cu interviul viral despre

, pentru emisiunea

, în iulie. Pe lângă faptul că i-a greşit numele spunându-i Carla, gazda a între­bat-o uşor cinic dacă a citit cartea adaptată, în ciuda programului ei „evident plin“. Enervată, Cara a scos la înaintare un arsenal de re­plici acide. Tensiunea a culminat când a fost catalogată „iritată“ şi „deloc entuziasmată“ de rol. Deşi a motivat că e doar epuizată, feţe­le actriţei au fost prea expresive, jurnaliştii sugerându-i ostil „să tragă un pui de somn“ şi „să bea un energizant“. Şocată, Cara a ieşit din emisie înjurând, scriind apoi pe Twitter: „Sunt oameni care nu înţeleg sarcasmul brita­nicilor“. Scandalul a luat amploa­re. Unii au acuzat-o de lipsă de bun simţ, alţii de lipsă de diplo­maţie… Şi Richard Madden (Robb Stark din

) a zis într-un interviu: „A fost lipsită de profesionalism, nerecunoscătoa­re. Şi-a arătat vârsta. Dacă nu eşti capabil să răspunzi cu graţie, nu o face!“. Replică pe care ea a taxat-o dur: „N-am idee cine eşti, dar cred că e penibil, ca om matur, să vor­beşti de rău un om pe care nu-l cunoşti… Dacă vrei atât de mult atenţie, concentrează-te pe mun­ca ta, nu a altora.“ Ah, dureros!

Miley Cyrus

Războiul cu Nicki Minaj e cel mai recent scandal în care e implicat fostul star Disney. Remarca usturătoare a rapperiţei (foto: sus) se referă la interviul semidoct dat de Miley în New York Times: „Nicki nu e prea drăguţă. Nu e politicoasă (...). Nu e bine să începi un război între staruri. Acum se vorbeşte despre războiul dintre ea şi Taylor, când nici măcar nu era vorba despre asta.“ Să fim, totuşi, serioşi. Nici Miley nu e subiectul unor articole de mare sensibilitate spirituală...

Rivalitatea lui Miley cu Nicki a luat proporţii pe scena MTV VMA, pe 30 august, când rapperiţa a spus live, după primirea trofeului pentru cel mai bun clip hip-hop: „Şi acum, revenind la curva asta care are de spus multe despre mine în presă: Miley, ce e bine?“. Miley fiind gazda galei şi cea care a atacat-o pe brunetă într-un interviu recent...

De la infamul moment din 2013, pe scena MTV VMA, când a dansat pornografic cu Robin Thicke, a devenit simbolul enter­tainmentului... grotesc. Dacă atunci încerca să schim­be, într-un stil neortodox, cenzura femeilor din show­biz, acum a trecut la o extremă de neînţeles. Apariţiile ei ca gazdă a serii de 30 august au fost nu doar kitschioase şi sumare, ci de-a dreptul orbitoare, iar şocul l-a atins cu mai multe momente WTF?, cum a fost când l-a nu­mit pe Jay Leno „prima femeie cu care a avut prima experienţă lesbiană“, joint-ul fumat în culise, când a lăudat sfârcurile lui Kim Kardashian şi când i s-a văzut şi ei un sfârc, dar şi o performanţă live cu travesti. Fenomenul Miley, care a început după despărţirea de Liam Hemsworth de acum doi ani, a luat o amploare dezgustătoare, lucru confirmat de unii veterani ai muzicii.

Chiar Pink (36) scria pe Twitter, după gală: „Sunt tristă, muzica ar trebui să inspire. Mie mi-a salvat viaţa. Dar aceste gunoaie nu vor salva viaţa niciunui copil. (…) În afară de Macklemore, Pharrell, Bieber, the Weeknd ori Tori Kelly, totul a fost scârbos şi ruşinos şi greu de acceptat“. Şi mama lui Miley pare să accepte greu situaţia. Con­form tabloidului Life & Style, Tish (48) e disperată să-şi înscrie fata într-un centru de reabilitare. „Crede că accesele de mânie, comportamentul bi­zar şi depresiile lui Miley sunt cauzate de abuzul de droguri şi de alcool.“ Mai mult, „i-a rugat pe foştii iubiţi, Liam şi Patrick (Schwarzenegger, n.r.) s-o convingă să urmeze un program de dezintoxicare de 30 de zile“. Dar departe de ei acest gând…

Taylor Swift

Taylor Swift este şi ea o rebelă

Angelica artistă şi-a luat nasul la purtare, spun gurile rele. Şi deja e luată peste picior. Rihanna a fost cu subtilităţile: „Nu cred că aş cânta cu ea pe scenă. Nu ar avea sens. Nu cred că brandurile noastre seamănă. Nu cred că publicurile noastre sunt aceleaşi. Taylor e un model de urmat, pe când eu nu sunt“, mărturisea mulatra de 27 de ani cu o sinceritate brutală, într-un interviu pentru revista NME. Evident că Rihanna, care nu se sfieşte să fie ea însăşi, cu bune şi cu rele, n-ar cânta cu un pop idol precum Taylor. Care a fost, într-adevăr, un model de urmat – până când a copleşit-o vedetismul! Dacă până acum credeam cu tărie că numele ei e sinonim cu un star nealterat de tenebrele faimei, ne-am cam schimbat părerea, şi noi, şi alţii. Să lăsăm deoparte faptul că nu exis­tă concert care să nu fie, de fapt, o întâlnire pe scenă cu prietenii ei celebri, parcă pentru a-şi valida ostentativ statutul de superstar. Dar şi-a tăiat singură aripile când a lansat hit-ul „Bad Blood“ (trad. „râcă, resentiment“), care, deşi a câştigat titlurile de Videoclipul şi Colaborarea anului la MTV VMA, să recu­noaştem: e 50% lălăială şi 50% prezentarea unor fete rele şi răzbunătoare. 3:19 minute irosite, în care o vedem pe Taylor pozând în Cat Woman şi antrenându-se cu un „echi­paj“ de 18 femei fatale (Jessica Alba, Cindy Crawford, Karlie Kloss, Cara Delevingne etc.), în scene bombardate de efecte speciale jenante, totul ca să se răzbune pe o fostă pri­etenă care a trădat-o (jucată de Selena Go­mez). Noi ştim că e vorba, în viaţa reală, de Katy Perry, cu care blonda e la cuţite. Poate şi pentru că au împărţit acelaşi iubit, John Mayer (acum, Tay se iubeşte cu fostul Ritei Ora, Calvin Harris...). Oricum, nimeni nu se aştepta ca tocmai ea, puritana, promotoarea solidarităţii feminine, feminista convinsă, să recurgă la metode infantile de promovare şi răzbunare. Foarte matur!

Criticii au cotropit internetul cu remarci scurte şi la obiect: „Amestecă tonalitatea ei neobişnuită de răzgâiată cu cel mai slab ritm şi cele mai siropoase clişee, iar melodia sună stupid“ (HitFix.com). Ca să fie şi mai interesantă „schimbarea la faţă“ a cântăreţei de 25 de ani, care e şi bună prietenă cu De­levingne, chiar înainte de gala VMA din 30 august, s-a certat cu Nicki Minaj fără a avea, practic, de ce. Artista hip-hop şi-a exprimat frustrarea pe Twitter că Anaconda, clipul ei, n-a primit o nominalizare la Cel mai bun clip şi că „dacă un video promovează femei foarte slabe, va fi nominalizat“. Tay­lor nu s-a putut abţine să afişeze o ipocrizie neaşteptată: „N-am făcut nimic altceva decât să te iubesc şi să te susţin. E nefiresc pentru tine să întorci femeile unele împotriva celorlalte“. Nicki Minaj a replicat uluită: „Ce? Cred că nu mi-ai citit mesajele. Nu am spus un cuvânt despre tine“. Ciu­dat, parcă-n „Bad Blood“, Tay şi alaiul ei de fe­mei asta şi fac: se întorc împotriva altei femei…

Lindsay Lohan

Ea e o rebelă cu vechime. După atâtea altercaţii cu poliţia şi pro­grame de dezin­toxicare, e şi greu să scape de eticheta de „troubled star (star cu probleme)“, când trecutul pare s-o urmărească cu aceleaşi prob­leme! Pe 18 septembrie, procesul intentat de ea şi mama sa, Dina (foto sus), canalului Fox News a fost respins de judecător. Ele au acuzat postul de defăimare, în februarie 2014, după ce un invitat a spus că „Lind­say Lohan prizează cocaină cu mama ei“. Răspunsul scurt al judecătorului? „Adevărul e o formă bună de apărare“. Căci, într-adevăr, există înregistrări în care roşcata îi povesteşte tatălui ei, Mi­chael, că „mama e pe cocaină“, în spatele unei limuzine. Oricât ar vrea Linds să-şi revină, problemele răsar imediat. Nimeni nu-şi explică postarea incoerentă din 12 septembrie pe Instagram. E şi greu să reproducem textul: „Ei mereu se întorc, iubesc New York-ul. #michaeljackson, mi-e dor de tine, erai singurul meu prieten intim. Pentru voi, Doamne, pentru toată durerea şi relele, lasă-mă să iert, Allah, lasă-mă să fiu iertată. (…) Ca un diamant care a rezistat în praf, 25 de ani m-aţi văzut pe ecrane, sunt făcută să rezist“. După care le-a lăudat pe Angelina Jolie, Oprah şi Meryl Streep. Nu e clar de ce e atât de supărată LiLo.  Printre comentari­ile fanilor: „Eşti mai rău ca niciodată!“ sau „Sincer, nu înţeleg nimic. Am crezut că e despre Michael Jackson, apoi despre ier­tare, apoi m-am pierdut, sunt atât de con­fuz!“. Şi noi, şi noi!

 Kristen Stewart

Actriţa din Twilight e o rebelă şi nici măcar nu vrea să fie văzută astfel. La Festivalul de Film de la Toronto, unde şi-a promovat filmul Equals, cu Nicho­las Hoult, a fost intervievată de Van­ity Fair, cărora le-a recunoscut într-un mod candid că nu suportă imaginea pe care i-o atribuie oamenii. „Când aud că oamenii sunt intimidaţi sau că par de neclintit sau inabordabilă – urăsc asta. (…) Simt o mare aversiune faţă de sentimentul că sunt implicată în ceva superficial. Şi, deodată, tot eu sunt ciudata!“. Etichete cu care au taxat-o mulţi, de când imaginea pură şi sobră cu care a fost asociată pentru rolul din saga adolescentină s-a şters, după despărţirea „incredibil de dureroasă“ de Robert Pattinson, cu care a avut patru ani de relaţie. Normal: Kristen cea cum­inte să îl înşele pe „vampirul“ favorit al adolescentelor!? Aventura cu regizorul Rupert Sanders – om căsătorit atunci, în 2013 – e deja poveste veche, dar din acel moment, ea a devenit persona non grata. Şi altcineva. Sau, de fapt, Kristen a devenit ea însăşi. Ceea ce pare pentru mulţi un act de rebeliune este, de fapt, un stil de viaţă pentru tânăra de 25 de ani, care e departe de reţetele hol­lywoodiene pentru o vedetă à la carte.

Alura androgină şi nepretenţioasă, chipul nemachiat, hainele băieţoase, faptul că încă nu suferă pantofii stiletto nici la galele mondene, cât şi relaţia pe care o are cu asistenta personală de la începutul anului, toate sunt, încă, schimbări greu de acceptat – mai puţin de către fanii devotaţi ai acestei femei moderne. Şi de mama ei. Aceasta chiar a pus punctul pe I în iunie, când a con­firmat relaţia fiicei sale cu asistenta Alicia Cargile. „Ce e aşa inacceptabil în a avea o iubită? Kristen e fericită. Am cunoscut-o pe iubita ei, îmi place de ea. Ce nu e de acceptat? E o fată adorabilă“, a spus Jules Stewart (55), mândră de alegerile fiicei sale, care a reuşit, vrând-nevrând, să fie singura rebelă autentică a noii generaţii.

FOTO Hepta, Getty Images, Splash

Mai multe