Noul ”păpușel” din viața Madonnei. Artista a început o idilă cu un sportiv de 29 de ani

3 martie 2023   News

Presa mondenă internațională scrie intens de noua relație amoroasă a Madonnei, din aceeași sferă ca până acum, căci diva are o afinitate pentru tinerei.

De data aceasta, tinerelul nu este neajutorat, ci chiar un mascul feroce! Un sportiv, un jucător de box: Josh Popper.

Din 1 martie cei doi s-au afișat împreună, însă sunt voci care spun că s-au reunit într-o acțiune de promovare reciprocă și că, de fapt, nu ar fi o relație pe bune.

Cântăreața are 64 de ani, iar boxerul profesionist are doar 29 de ani. Apropiații Madonnei au dezvăluit Page Six că este un complot pentru a-i aduce publicitate tânărului sportiv și că ”Madge” nu ar fi îndrăgostită la momentul de față.

Și dacă ar fi, nu e o noutate, de câțiva ani buni încoace se afișează Madonna doar cu tinerei. Perechea și-a făcut debutul împreună pe Instagram, un pas important deci.

Artista nu se formalizează și nu se justifică, așa cum recunoștea recent. Madonna a transmis aceste gânduri foarte clar, ca reacție la judecata presei și a oamenilor după apariția sa la Premiile Grammy, cu chipul modificat, umflat, ca după o intervenție chirurgicală.

Madonna spune că s-a obișnuit cu răutatea oamenilor încă de la debutul carierei sale și mărturisește că niciodată nu și-a cerut scuze pentru ceea ce este.

Cântăreața a fost catalogată drept ”de nerecunoscut”, după ce a pășit pe scena Premiilor Grammy și o adevărată campanie de denigrare s-a născut împotriva celebrei artiste. Nu este Madonna genul de femeie care să nu riposteze și iată că reacția sa nu s-a lăsat așteptată. Scurt și la obiect, Madonna a vorbit despre incident în social media: ”În loc să se ocupe de ce am avut eu de transmis, în discurs, pentru Sam și Kim- Many, oamenii aleg să îmi aducă fața în prim-plan, imagini realizate de lentila unui fotograf de presă, care ar distorsiona chipul oricui. Din nou mă confrunt cu prejudecăți legate de vârstă, misogine, permise de această lume în care trăim. O lume care refuză să celebreze femeile trecute de 45 de ani, care simte nevoia să le pedepsească, dacă sunt hotărâte, muncitoare și aventuroase. Nu m-am scuzat niciodată pentru alegerile mele creative. Mass media mă înjosește încă de la începutul carierei mele, înțeleg însă că și acesta este un test și sunt fericită să îl înfrunt eu, ca femeile ce-mi vor urma să aibă o viață mai ușoară.”, a spus fermă Madonna.

Nici în ceea ce privește relațiile artista nu se justifică.

Josh Popper ar fi cunoscut-o pe divă prin David, fiul Madonnei. Boxerul este și un cunoscut instructor de fitness la New York.

Foto: Instagram

Mai multe