Noutăţi despre Gabriel Cotabiţă

27 august 2015   News

La o lună de la externare, artistul e tot mai bine şi şi-a reluat activităţile care-i erau atât de dragi.

A trecut mai bine de o lună de când Gabriel Cotabiţă a fost externat din spitalul Elias, unde se recupera după stopul cardiac suferit în luna mai şi după coma prelungită din care puţini sperau că-şi va mai reveni.

Treptat, artistul a revenit la viaţa de dinainte de accident. Acum, însă, ţine cont cu sfinţenie de sfaturile medicilor şi are activităţi care nu-l solicită fizic.

„Gabi e foarte bine. Lucrează, se relaxează, face integrame, se întâlneşte cu prietenii, face şi primeşte vizite, iese la restaurant, vede multe filme, cântă“, a declarat un apropiat al său pentru „Libertatea“.

Andrei Kerestely, unul dintre cei mai buni prieteni ai cântăreţului, a vorbit despre proietctele artistului pentru Antena Stars: „Are colaborări actuale cu Mateo, sunt piese care o să vă suprindă, care sunt strict pentru generaţia foarte tânără“.

Gabriel Cotabiţă are şi o mică problemă: şi-a uitat parola de la contul său de socializare, dar acest lucru nu-l afectează foarte tare, pentru că, de când s-a externat, a renunţat la a mai petrece ore în faţa calculatorului.

Foto: pagina personală

Mai multe