Novak Djokovic a fost expulzat din Australia? „L-au ţinut captiv timp de cinci ore!", acuză tatăl său. Ce a făcut de a fost exclus de la Australian Open?

5 ianuarie 2022   News

După ce a fost blocat zeci de ore pe aeroport, australienii i-au refuzat viza campionului en-titre şi l-au trimis acasă.

Legendarul jucător sârb Novak Djokovic (34), nr. 1 ATP, e în mijlocul unui uriaş scandal internaţional! Imposibilitatea participării sale la primul turneu de Grand Slam al anului a devenit subiectul zilei, după ce, odată ajuns pe aeroportul din Melbourne, autorităţile australiene nu au vrut să-l primească fără a fi vaccinat, în ciuda vizei speciale primite.

Potrivit organizatorilor Australian Open, toţi jucătorii care solicită viză pentru a concura la turneul de tenis trebuie să fie vaccinaţi cu ambele doze împotriva Covid-19. Lucru pe care îl ştia foarte bine şi Djokovic încă din luna octombrie, când a refuzat să spună dacă este vaccinat sau nu, dar a lăsat să se înţeleagă că este împotriva vaccinării.

A sfidat condiţiile impuse de australieni

'Trebuie să fii dublu vaccinat pentru a vizita Australia. Aceasta este regula universală, nu doar pentru jucătorii de tenis. Nu am un mesaj pentru Novak. Am un mesaj pentru oricine doreşte să viziteze Australia. Trebuie să fie dublu vaccinat'', insista atunci ministrul australian pentru Imigrare, Alex Hawke, luând notă de cazul special al sârbului, care spera să primească undă verde în baza unei dispense şi să câştige cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam din carieră - ceea ce ar fi reprezentat un record la masculin.

Chiar zilele trecute, Novak Djokovic părea foarte încrezător că va fi primit fără nicio problemă la Australian Open. „Am petrecut timp fantastic cu cei dragi în timpul pauzei competiţionale şi astăzi mă îndrept spre Australia, cu scutire”, scria el din aeroport.

Dar, chiar înainte de sosirea lui, australienii de rând erau revoltaţi că guvernul îi permite unui străin nevaccinat să pătrundă în ţară, în timp ce cazurile de infectare cresc şi restricţiile sunt tot mai dure. Mai mult, unii consideră că guvernul le permite celor bogaţi şi faimoşi să facă ce vor, în timp ce oamenii obişnuiţi rămân separaţi de cei dragi bolnavi şi pe moarte.

Chiar şi britanicul Jamie Murray a avut ceva de spus: „Cred că dacă eu nu aş fi vaccinat, nu aş primi o scutire. Dar foarte bine pentru el că a fost autorizat să vină în Australia şi să concureze”.

Cert e că, odată ajuns pe aeroport, lui Novak Djokovic i s-a interzis pătrunderea pe teritoriul Australiei. Influenţate probabil şi de opinia publică, autorităţile  i-au blocat accesul la graniţă. După multe ore de aşteptare şi de interogare, în care i s-a luat şi telefonul mobil, Novak Djokovic a aflat decizia finală luată de autorităţile australiene: viza sa a fost anulată şi trebuie să plece din Australia.

Intervenţii de urgenţă pentru acceptarea lui Djokovic în Australia

În timp ce sportivul era pus sub paza poliţiei în camera de izolare a aeroportului din Melbourne, tatăl său, Srdjan, a avut o reacţie dură. ”Nu ştiu ce se întâmplă, dar îmi ţin fiul captiv de vreo cinci ore. Asta deja trebuie să fie o luptă pentru libertate. N-ar trebui să fie doar lupta lui Novak, ci a întregii lumi. Dacă nu e eliberat într-o oră sau două, vom ieşi în stradă şi vom lupta pentru libertatea lui. E lupta tuturor!”, a spus Srdjan Djokovic, pentru Sputnik Serbi.

Chiar şi preşedintele Serbiei a intervenit. "Tocmai am terminat o conversaţie telefonică cu Novak Djokovic. I-am spus că toată Serbia este alături de el şi că autorităţile noastre iau toate măsurile pentru a opri hărţuirea celui mai bun tenismen din lume în cel mai scurt timp posibil. În conformitate cu toate normele internaţionale, Serbia va lupta pentru Novak Djokovic, pentru dreptate şi adevăr", a scris preşedintele Aleksandar Vucic pe Instagram.

Dar, în ciuda tuturor intervenţiilor şi manevrelor făcute de ambasada Serbiei de la Melbourne şi chiar a organizatorilor Australian Open, care şi-au păstrat maşina în aşteptarea lui Djokovic la poarta aeroportului, Poliţia de Frontieră a fost de neînduplecat. Aşa se face că, la 36 de ore de la decolare, Novak Djokovic a primit decizia de expulzare.

A contestat decizia

Liderul clasamentului ATP a contestat decizia de anulare a vizei la tribunal şi speră ca acest apel să fie favorabil. Potrivit publicaţiei "The Guardian", Tribunalul Federal din Melbourne a anunţat că audierea completă în acest caz a fost programată pentru luni, 10 ianuarie. În consecinţă, el a fost transportat de pe aeroport la Park Hotel, în Melbourne, unde sunt cazaţi în principal străinii care solicită azil politic. Astfel, Novak Djokovic împarte hotelul cu mai mulţi călători din Nauru şi Insula Manus.

Între timp, sârbii stabiliţi în Melbourne s-au adunat în faţa hotelului pentru a protesta faţă de modul în care este tratat Djokovic.

FOTO: Instagram

Mai multe