Nu se mai abţine! Cântăreţul Sam Smith şi-a sărutat pasional noul iubit în public după ce a dezvăluit că e non-binar
Au dat frâu liber iubirii chiar dacă erau în mijlocul zilei, în public! Despre cântăreţul Sam Smith este vorba! Acesta trăieşte o nouă poveste de iubire şi nu se fereşte deloc să îi expună sentimentele în faţa curioşilor!
Da, despre Sam Smith este vorba, cântăreţul care a căştigat o mulţime de premii de-a lungul carierei. Melodiile sale au făcut înconjurul planetei, au fost în topurile muzicale chiar şi în România. Cine nu a cântat sau cine nu a dansat pe melodia "I m not the only one"? Cu siguranţă vă aduceţi acum aminte de el.
De data aceasta nu se remarcă cu vreun Grammy sau cu vreun alt premiu, ci cu o apariţie ce ţine de viaţa personală. E persoană publică, aşa că fotografii îl urmăresc şi pe el, ca şi pe alte celebrităţi, la tot pasul. Sam Smith a fost surprins de paparazii în ziua de 25 august, pe străzile din Londra. Nu, nu era singur, ci în compania unui bărbat, unul destul de arătos, nu foarte înalt, cu un chip luminos şi barba atent conturată. În primele cadre, cei doi se ţineau de mână.
Vezi această postare pe Instagram Sam Smith fue visto saliendo con su nueva pareja, se desconoce quien es la persona, pero se ven muy enamorados ¿Que te parece? ♥️ @samsmith #SamSmith 🥀 O postare distribuită de Sammy (@livingforsamsmith) pe Aug 27, 2020 la 8:35 PDT
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Sammy (@livingforsamsmith) pe
Ei bine, staţi să vedeţi ce a urmat! Cei doi s-au oprit în mijlocul zilei, pe mijlocul străzii şi au început să se sărute pasional. Sam Smith i-a pus mâna bărbatului pe gât şi l-a mângâiat pe cel care acum îl face fericit. Se pare că misteriosul bărbat din viaţa cântăreţului este Shahmir.
Cei doi bărbaţi au dat frâu liber pasiunii, nu i-a interesat deloc că sunt priviţi sau fotografiaţi. Îşi asumă relaţia şi nimic nu le stă în cale.
Sam Smith este non-binar. Ce înseamnă asta?
Cântăreţul britanic Sam Smith nu se indentifică nici ca bărbat, nici ca femeie, ci se regăseşte undeva la graniţa dintre cele două, identificându-se cu termenul non-binar, al comunităţii trans.
Artistul Sam Smith s-a declarat gay în anul 2014, ulterior el a dezvăluit că se gândeşte la o operaţie de schimbare de sex: „Câteodată am stat şi m-am gândit: «vreau o schimbare de sex?» Mă mai gândesc uneori la asta, dar nu cred că e soluţia. (...) Am avut sânii când aveam 11 ani. Am un corp foarte feminin. Când mă mişc, când fac sex cu bărbaţii - e foarte feminin. Sunt feminin în multe feluri. Mereu am resimţit asta. Aproape mă convingeam: «Nu, asta nu e bărbătesc. Trebuie să te descurci. Trebuie să pierzi în greutate. Pentru că aşa fac bărbaţii»", mărturisea el într-un interviu.
Foto: Profimedia