Nuami Dinescu, mesaj sfâşietor pentru Cristina Ţopescu: ”Ne suntem tare străini unii, altora, ţie nu ţi-ar fi plăcut cum suntem azi”

Cristina Ţopescu a murit în ianuarie 2020, la vârsta de doar 59 de ani, fiind găsită în locuinţa ei din Tunari după mai multe zile în care nu a răspuns la telefon.

Vecinii au fost cei care au anunţat autorităţile după ce au intrat la bănuieli pentru că femeia dispăruse din peisaj de o perioadă bună de timp. S-a aflat în acel moment că jurnalista murise înainte de Anul Nou şi lângă ea în toată această perioadă au fost doar cei şase câini ai ei.

O mare iubitoare de animale ale străzii, Cristina Ţopescu s-a împrietenit cu oamenii care ajută sufletele abandonate. O astfel de prietenie minunată a realizat şi cu Nuami Dinescu, care a scris un mesaj răvăşitor la doi ani de la moartea jurnalistei. De asemenea, actriţa a postat şi două fotografii preluate de la Andrei Partoş, în care apare alături de Cristina Ţopescu şi Şerban Huidu.

”Au trecut deja doi ani de când Cristina e un colţ de stea ori un fir de iarbă în Univers. Sunt convinsă că Dumnezeu are măsurile Lui dumnezeieşti cu care ne cântăreşte viaţa şi ştie ce am făcut cu talanţii pe care ni i-a dat.

Cristina a avut mulţi talanţi pe care i-a investit, cu care a salvat vieţi, cu care a ajutat oameni, copii, copiii necăjiţi despre care îmi spunea îndurerată mereu că-s asemeni câinilor fără stăpani, fără nicio şansă, dacă nu se străduieşte nimeni să-i scoată din mediile nocive, din sărăcie şi din neşansă. Obişnuim să spunem că un om trăieşte atâta vreme cât vorbim despre el, cât nu-l uităm.

Cristina e şi va fi mereu în viaţa mea şi în gândurile mele şi, uneori, îmi vine să pun mâna pe telefon să o sun şi să-i povestesc câte ceva care ar bucura-o, că tare mult s-a zbătut Cristina pentru mine.

Nimanui nu i-a păsat de mine cum i-a păsat Cristinei. Nimănui. Nimeni nu s-a zbătut pentru mine cum a făcut-o ea. Nimeni. Cum aş putea să uit? Cum? Cum să uit discuţiile noastre de ore întregi, după care parcă ni se întrezărea un fir de lumină? Cum să uit câtă încredere avea ea în mine? Cum să uit cu câtă milă se uita la câinele meu cu trei picioare, la Fifi, care nu mai era deloc aşa tinerel şi abia mergea? Mila şi lacrimile ei când vedea durerea şi neputinţa, strădania ei, lupta ei, ocara îndurată adesea pentru slăbiciunea ei faţă de cei fără glas, toate astea, cred, i le le-a pus Dumnezeu pe cântarul Lui şi, dacă e un colţ de Rai undeva, eu sper ca El să-i fi găsit şi ei un loc.

Îmi vine să o sun de câte ori sunt la Mona la adapost (n.r adăpost pentru căţeii fără stăpân) pentru că a rămas acolo o căţeluşă pe care a scos-o Mona când a rugat-o Cristina şi, evident, căţeluşa îi poartă numele. Îmi vin să o sun să-i povestesc ce fac când filmez de la 8 dimineaţa, să vorbim despre proiectul ei cu câinii salvatori... Realizez, însa, brusc, că nu am cum să o sun şi parcă îmi ia in nou sufletul foc când mă gândesc la capătul drumului ei în viaţa asta. Şi focul stă acolo aprins câteva zile, până ne îndepărtăm de ziua asta şi cu încă o zi, încă o zi... se mai domoleşte, apoi, fără să uit, că omului i-a dat Dumnezeu, uneori, un strop de putere să supravieţuiască. 

Atâtea pierderi în doi ani, atâtea pierderi, atâtea bucăţi din inimă s-au rupt...

Dragă Cristina, uite, să ştii tu ca pe aicea lumea e cam întoarsă pe dos şi o sa treacă multă vreme, probabil, până om putea să ne regăsim un numitor comun. Cine mai ştie?  Ne suntem tare străini unii, altora, ţie nu ţi-ar fi plăcut cum suntem azi, tu mereu căutai să aplanezi conflicte, tu aveai răbdare şi bunătate să vorbeşti şi să-i îmblânzeşti şi pe cei care vorbeau cu uşurinţă despre lucruri grele şi dureroase pentru tine.

Nu ştiu unde îţi odihneşti trupul tău care a ars în viaţă exact ca şi în moarte, că o stea întoarsă prea mult spre lumină, însă sufletului tău bun aş vrea să-i spun ca ne dor de tine, că mult bine ai mai fi făcut, deşi ţie ţi se părea ca nu e mare lucru, că tot ce ai putut să faci, ai făcut şi a rămas bine facut.  Să te odihneşti în pace, Cristina, suflet rar! Mulţumesc, domnule Andrei Partoş, pentru aceste fotografii. I-am scris când a plecat o scrisoare.”, a conchis, cu emoţie, Nuami Dinescu.