O altă familie celebră marcată de droguri: fiul lui Tom Hanks, la dezintoxicare

26 noiembrie 2014   News

Tom Hanks şi Rita Wilson trec printr-o perioadă foarte grea, de când luptă să-l scape pe fiul lor, Chester aka Chet din ghearele dependenţei de cocaină.

Tom Hanks şi Rita Wilson trec printr-o perioadă foarte grea, de când luptă să-l scape pe fiul lor, Chester aka Chet din ghearele dependenţei de cocaină. Tânărul de 24 de ani a recunoscut pe 19 noiembrie, pe Instagram, în ceea ce se vrea un strigăt oficial de ajutor: “Mă lupt cu dependenţa de narcotice de când aveam 16 ani. În sfârşit, la 24 de ani, am decis că am nevoie de nişte ajutor”.

Din fericire, familia lui faimoasă, care i-a oferit o viaţă de privilegii, şi educaţie aleasă, particulară, l-a ajutat să ajungă la un centru de dezintoxicare. “Cu 50 de zile «curat», pot spune sincer că sunt mai fericit ca niciodată”, a mai scris Chet. “Sunt recunoscător familiei mele şi celor cărora le pasă de mine, inclusiv fanilor mei” – el fiind un cântăreţ de rap. “Am fost binecuvântat de programele Alcoolicii Anonimi şi Narcomanii Anonimi” care mi-au permis să mă ridic deasupra dependenţei. Învăţ să îmi accept greşelile şi să fiu ok astfel.”, a continuat fiul marelui star Tom Hanks.

Actorul de 58 de ani, care are 4 copii în total, nu este singurul tată celebru care suferă pentru dependenţa de droguri a fiului său. Printre aceştia se mai numără Robert Downey Jr., al cărui fiu, Indio, a fost şi arestat pentru posesie de cocaină, dar şi fiul lui Jackie Chan, Jaycee (31), care a fost arestat pentru consum şi trafic de marijuana.

Citeşte şi:

Fiul lui Robert Downey Jr, arestat pentru posesie de cocaină

Fiul lui Jackie Chan, arestat într-un raid al poliţiei asupra vedetelor infractoare

Mai multe