O imagine cât o poveste: Clark Gable şi Carole Lombard, la începutul unui mariaj prea scurt pentru o iubire aşa mare

21 iunie 2019   News

Fotografia a fost realizată în 1939, în curtea casei lor, unde susţineau o conferinţă de presă a doua zi după ce se căsătoriseră. Clark era cel mai fericit bărbat, pentru că se însurase cu iubirea vieţii lui

S-au cunoscut în 1932, actriţa Carole Lombard fiindu-i parteneră în filmul “No Man of Her Own”. Prieteni o vreme, iubirea lor s-a transformat în realitate în 1936, când Gable era încă însurat cu cea de-a doua soţie. Nu era ceva neobişnuit pentru el să-şi înşele nevasta... Atâta doar că de data aceasta situaţia era diferită. Starul se îndrăgostise până peste urechile lui clăpăuge de Carole. “Poţi să-i încredinţezi acestei micuţe întreaga ta viaţă, toate speranţele sau slăbiciunile tale, fiind sigur că n-ar şti nici măcar cum să se gândească să te dezamăgească”, a spus el, la un moment dat, despre Carole. Şi, după trei ani de iubire neoficială, Clark a făcut pasul cel mare în cel mai important an al vieţii lui: 1939, când a obţinut cel mai cunoscut rol al lui, cel al lui Rhett Butler, din “Pe aripile vântului”, dar şi divorţul de Maria Langham. Într-o pauză de filmări la “Pe aripile vântului”, el şi Lombard au fugit pentru a se căsători în Kingman, Arizona, cumpărând apoi o fermă unde şi-au construit propriul paradis, crescând animale.

Un paradis, însă, cu un termen foarte scurt de valabilitate. Trei ani. Atât i-a fost dat lui Clark să se bucure de ceea ce el însuşi a descris ca fiind cea mai fericită perioadă din viaţa lui. Pe 16 ianuarie 1942, Lombard a pierit fulgerător atunci când avionul cu care se întorcea acasă s-a prăbuşit, iar Clark n-a mai fost niciodată acelaşi om. După tragedie, a slăbit zece kilograme, s-a refugiat în băutură şi în acelaşi an s-a înrolat în forţele aeriene americane, pentru a îndeplini dorinţa soţiei defuncte.

Foto: Getty Images

Mai multe