O mai ştii pe Lila de la ”Vacanţa Mare”? Drama pe care a trăit-o ani de zile şi motivul dispariţiei de pe micile ecrane

22 mai 2019   News

Ca şi Radu Pietreanu, Mugur Mihăescu şi Florin Petrescu, Mirela Stoian a rămas în amintirea tuturor drept actriţa care punea zâmbetul pe buze românilor în anii 2000.

Însă, imediat cum emisiunea ”Vacanţa Mare” s-a încheiat, urma actorilor s-a pierdut. Ca şi colegii ei de ”trupă”, Mirela Stoian (50), care îi dădea naştere pe micile ecrane comicei „Lila”, şi-a găsit cu greu un alt loc de muncă. Ba mai mult, actriţa a avut de suferit după urma personajului jucat, mulţi nefăcând diferenţa între actul actoricesc şi viaţa reală a actriţei.

Vorbind despre faptul că ajunsese să trăiască din mila apropiaţilor, pentru că trecuse destui ani în care nu-şi găsise de muncă, Mirela Stoian declara că ”Lila” i-a adus, practic, sfârşitul carierei actoriceşti: ”Nu îmi este dor de personajul Lila. Şi din cauza, dar şi datorită personajului am avut diverse experienţe. M-am bucurat de celebritate, dar şi de ”greutatea” acest nume”, declara actriţa.

Mirela Stoian povestea în acel interviu că trăieşte drama vieţii ei. ”Dacă nu mi-am găsit de muncă în ultimii cinci ani este şi faptul că lumea m-a văzut ca pe acest personaj. (...) Sora şi părinţii mă ajută. Mi-am plâns de milă, am strigat cu disperare. Ştiu că mai am multe de dat. Mă întreb deseori dacă am murit şi... nu-mi dau seama”, spunea pentru Wowbiz, acum mai bine de cinci ani.

Acum, însă, actriţa şi-a rezolvat situaţia materială, lucrând pentru Teatrul Odeon, aşa cum se arată scris pe contul ei de Facebook. Asta n-o face, însă, să-şi dorească să mai fie în lumina reflectoarelor şi să apară la TV. ”Am o viaţă normală, banală, ca a oricărui om de pe lumea asta. Nu vreau să dau interviuri, nu vreau să mai apar nicăieri. Nu fac nimic senzaţional ca să fiu subiect. Viaţa altora este mai tumultuoasă. Eu am ieşit din viaţa publică”, declara Mirela pentru cancan, anul trecut.

Mai multe