O nouă fotografie adorabilă cu Prinţul George face furori pe internet

27 noiembrie 2014   News

Anul viitor, atenţia se va muta de la el către frăţiorul sau surioara lui. Până atunci însă, prinţul George a mai oferit un moment plin de drăgălăşenie, capturat într-o fotografie făcută, ieri, publică, în care moştenitorul apare

Anul viitor, atenţia se va muta de la el către frăţiorul sau surioara lui. Până atunci însă, prinţul George a mai oferit un moment plin de drăgălăşenie, capturat într-o fotografie făcută, ieri, publică, în care moştenitorul apare alături de Ducii de Cambridge.

Ei bine, în fotografia realizată de Jason Bell, în luna martie a acestui an, băieţelul pe atunci în vârstă de 10 luni apare zâmbind adorabil, în braţele mamei lui, Kate Middleton.

Acest cadru de familie înrămat a fost cadoul lui Will şi-al lui Kate pentru toţi cei care le-au făcut şederea plăcută în timpul turneului lor în Australia şi Noua Zeelandă, când George a fost un adevărat punct de atracţie.

Poza a fost postată de un anonim (unul dintre beneficiarii cadoului) pe un site de fotografii şi, apoi, share-uită pe internet de fanii familiei regale. Se poate observa că rama albă care încadrează portretul regal conţine semnăturile lui Will şi-a lui Kate. George era încă prea mic pentru un autograf…

Mai multe