O soarbe din priviri! Prima apariţie pe covorul roşu după nuntă!
Există şi oameni fericiţi la Hollywood! În mijlocul atâtor divorţuri şi certuri, Joe Manganiello şi Sofia Vergara au reuşit să-şi consolideze relaţia şi să aibă parte de acel ”happy end” la care visăm cu toţii.
Sofia Vergara şi Joe Manganiello la premiera 'Star Wars: The Force Awakens'
Aşa că ne bucurăm tare atunci când îui vedem împreună, fericiţi şi zâmbitori. Aşa s-a întâmplat şi ieri, pe când cei doi au participat la premiera din Los Angeles a mult-aşteptatei pelicule ”Star Wars: Episode VII – The Force Awakens”.
Sofia, extrem de sexy pe covorul roşu
Joe şi Sofia ne-au amintit cum arată doi oameni îndrăgostiţi, ”peisaj” pe care nu-l întâlnim prea des pe la Hollywood. Cei doi au strălucit pe covorul roşu, purtând ţinute extrem de elegante, însă trebuie să recunoaştem că privirile s-au îndreptat mai mult spre Sofia, care a purtat o rochie extrem de sexy. Dar ce spunem noi, nici măcar Joe nu-şi putea lua privirea de la soţia lui. Şi înţelegem şi de ce. Sofia a optat cu această ocazie pentru o rochie cu un decolteu impresionant, care-i punea în evidenţă bustul. Desigur, nici Joe n-a fost mai prejos, purtând un costum blue navy, cu vestă.
Joe Manganiello, absorbit de decolteul soţiei sale
Cei doi s-au căsătorit luna trecută în cadrul unei ceremonii organizate la Breakers Resort, în Palm Beach, Florida. La nunta lor au participat staruri precum: Reese Witherspoon, Channing Tatum, Arnold Schwarzenegger, dar şi co-starurile Sofiei din „Modern Family”.
Sursa foto: Hepta