O Xena modernă. Michelle Obama, ca o Prințesă Războinică, în costum de 3.000 de dolari
Fosta Primă Doamnă a fost primită ca un star la Convenția Democrată de la Chicago, unde Kamala Harris a acceptat nominalizarea Partidului Democrat pentru preşedinţie.
Apariția lui Michelle Obama a fost mult așteptată pe scena Convenției Democrate de la Chicago, unde mulți poate sperau, nu demult, s-o vadă devenind candidata democraților la președinția SUA. Dar, chiar și așa, discursul său de susținere pentru Kamala Harris, a fost așteptat cu sufletul la gură, fiind primită cu ovații, ca un adevărat star.
Pentru această revenire a sa în prim-plan, Michelle Obama a purtat un costum cu pantaloni de aproape 3.000 de dolari, în timp ce le-a spus participanților că părinții ei erau „suspicioși” față de cei bogați.
Fosta Primă Doamnă și-a început discursul de marți de la DNC spunând că ultima dată când a fost în orașul său natal, Chicago, a fost pentru a-și comemora mama, femeia „care mi-a arătat ce înseamnă munca grea, umilința și decența” și „care mi-a construit busola morală și mi-a arătat puterea propriei mele voci. Ea și tatăl meu nu aspirau să fie bogați. De fapt, erau suspicioși față de oamenii care luau mai mult decât aveau nevoie”, a spus Obama. „Au înțeles că nu era suficient ca ai lor copii să prospere, dacă toți ceilalți din jurul nostru se înecau în neputință. Așa că mama mea a făcut voluntariat la școala locală”.
În tot acest timp, ea purta un costum modern și destul de scump pentru toate familiile de condiție medie, cum a fost a ei, de vreme ce vorbim despre o creație a designerului de modă Monse din New York, comercializat la prețul de aproape 3.000 de dolari, neluând în calcul și acele inele opulente de la ambele sale mâini.
„The New York Times” a descris ținuta lui Michelle Obama ca fiind o reinterpretare fără mâneci a costumului de business clasic cu pantaloni, în tonul modern al mesajului fostei Prime Doamne.
„The Times' Critics Notebook” a descris Monse ca fiind „o marcă mică și independentă fondată de Fernando Garcia, un designer new-yorkez crescut în dominicană, și Laura Kim, o americancă de origine asiatică (și unul dintre fondatorii Slaysians, un grup de cunoscători ai modei format pentru a combate ura antiasiatică)”.
Garcia și Kim sunt, de asemenea, designerii Oscar de la Renta, „marca care a îmbrăcat primele doamne timp de decenii și pe care doamna Obama a purtat-o când locuia pe Pennsylvania Avenue și încă o mai poartă”, a mai notat „Times”.
Totodată, coafura lui Michelle Obama a fost și ea una surprinzătoare, cu o coadă lungă împletită, asemenea unei moderne Xena, Prințesa Războinică - în ton cu vestimentația și cu mesajul său.
FOTO: Getty Images, Profimedia