Oana Roman şi-a reînnoit jurămintele FOTO&VIDEO

26 septembrie 2016   News

La trei ani de la căsătorie, vedeta a mers din nou la biserică la braţul soţului său, Marius Elisei.

Zi plină de emoţii vineri pentru Oana Roman şi Marius Elisei, care au mers din nou la altar. După un an în care au fost în pragul divorţului, cei doi au simţit nevoia să-şi consolideze relaţia printr-o nouă slujbă religioasă.

"Am fost la biserică împreună cu naşii noştri şi cu părinţii. A fost un moment emoţionant şi foarte frumos. Eu mi-am dorit foarte mult să mulţumim pentru tot ce avem, la biserică. Marius face 30 de ani, sper să nu se schimbe pentru că este minunat aşa cum este. Cred că toată viaţa am aşteptat să ne cunoaştem" , a mărturisit Oana Roman la Antena Stars.

Oana a ales pentru acest eveniment o ţinută albă, în vreme ce Marius s-a îmbrăcat ceva mai „casual”, cu pantaloni negri, cămaşă gri şi bretele colorate. Fetiţă lor a purtat replică în miniatură a rochiei mamei sale.

Evenimentul a coincis cu ziua de naştere a lui Marius Elisei, care a sărbătorit un soi de al doilea majorat, la împlinirea vârstei de 30 de ani.

Aşa că, după ceremonia religioasă, Oana şi Marius Elisei şi-au chemat rudele şi prietenii să petreacă cu ei până în zori într-un restaurant din Bucureşti.

De la nuntă n-a lipsit bunul lor prieten, Pepe, care a venit împreună cu toată familia.

Iar tortul de nuntă, cu trei etaje, în alb şi negru, a fost, totodată, unul aniversar pentru Marius.

Iată câteva imagini de la petrecere.

Mai multe