Oase, coprezentator la Antena 1, la un show de succes! ''Plec cu gândul că multe şi neprevăzute se vor întâmpla”
Oase îşi continuă drumul în Asia Express. De această dată în rol de coprezentator al Ginei Pistol în show-ul ce va duce vedetele pe Drumul Comorilor. După ce a trecut cu brio prin experienţa de concurent, Oase va începe de data asta o nouă aventură.
„Am emoţii la fel de mari ca atunci când eram concurent. Ba nu, acum sunt de fapt mult mai mari. Atunci am plecat de acasă cu gândul să mă distrez orice s-ar întâmpla, acum simt cum îmi apasă ceva pe umeri..cred că presiunea. Postura asta e nouă pentru mine, vine la pachet cu o super responsabilitate, dar mie mi-a plăcut atât de mult experienţa Asia Express, m-am bucurat aşa tare să văd locurile prin care am fost, încât acum voi fi ghidul celor de acasă. Le-am pregătit o călătorie prin cele mai spectaculoase locuri din Filipine şi Taiwan, la pachet cu tot felul de poveşti despre aceste locuri”, a povestit Oase.
Gina Pistol va fi în continuare prezentatoarea Asia Express şi pe Drumul Comorilor. “Anul trecut, am crezut că după un sezon ştiu exact cum vor decurge lucrurile în Asia Express, dar show-ul ăsta este o surpriză nu doar pentru vedetele care participă, ci pentru întreaga echipă. Aşadar, anul acesta plec cu gândul că multe şi neprevăzute se vor întâmpla”, a povestit frumoasa blondă.
Asia Express revine cu un nou sezon la Antena 1. În acest an, cursa celor 9 perechi de vedete se va desfăşura în Filipine şi Taiwan. Concurenţii care pornesc pe Drumul Comorilor vor avea de respectat aceleaşi reguli ca şi până acum: au la dispoziţie un dolar pe zi, trebuie să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort şi să îşi depăşească limitele fizice şi psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.